Add parallel Print Page Options

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea(A) cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul(B) şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum şi Moise(C) a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.” Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce(D) a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi. Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce(E) a zidit toate lucrurile este Dumnezeu. Cât despre Moise(F), el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă(G), ca să mărturisească(H) despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu(I), peste(J) casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă(K) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm. De aceea, cum zice Duhul(L) Sfânt: „Astăzi(M), dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! 10 De aceea M-am dezgustat de neamul acesta şi am zis: ‘Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!’ 11 Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” 12 Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. 13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. 14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă(N) păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, 15 câtă vreme se zice: „Astăzi(O), dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii”. 16 Cine(P) au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia care ieşiseră din Egipt prin Moise? 17 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale(Q) căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18 Şi cui(R) S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? 19 Vedem(S) dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Isus mai mare decât Moise

De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, gândiţi-vă cu mare atenţie la Isus, Apostolul şi Marele Preot al credinţei pe care o mărturisim. El a fost credincios Celui Ce L-a desemnat, aşa cum şi Moise a fost credincios în toată casa Lui. El a fost găsit vrednic de o slavă mai mare decât a lui Moise, aşa cum constructorul unei case are mai multă onoare decât casa însăşi. Căci orice casă este construită de cineva, însă Cel Ce le-a zidit pe toate este Dumnezeu. Moise a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, ca să depună mărturie despre lucrurile care urmau a fi spuse, dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste toată Casa lui Dumnezeu, iar Casa Lui suntem noi, dacă păstrăm într-adevăr cu fermitate încrederea şi lauda care aparţin nădejdii.

Avertizare împotriva necredinţei

De aceea, aşa cum spune Duhul Sfânt:

„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile, ca atunci când v-aţi răzvrătit,
    ca în ziua încercării în pustie,
când strămoşii voştri M-au pus la încercare şi M-au ispitit,
deşi Îmi văzuseră lucrările 10 timp de patruzeci de ani!
    De aceea M-am mâniat pe generaţia aceasta
şi am zis: «Ei întotdeauna s-au rătăcit în inimile lor
    şi n-au cunoscut căile Mele.»
11 De aceea am jurat în mânia Mea:
    «Nu vor intra în odihna Mea!»“[a]

12 Fiţi atenţi, fraţilor, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l întoarcă de la Dumnezeul cel Viu, 13 ci încurajaţi-vă unul pe altul în fiecare zi, atâta timp cât se spune „astăzi“, astfel încât nici unul dintre voi să nu fie împietrit prin înşelăciunea păcatului! 14 Noi avem parte de Cristos dacă păstrăm cu fermitate, până la sfârşit, încrederea pe care am avut-o la început. 15 Este spus:

„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,
    nu vă împietriţi inimile ca atunci când v-aţi răzvrătit!“[b]

16 Cine au fost cei ce au auzit şi s-au răzvrătit? Nu toţi cei ce au ieşit din Egipt prin Moise? 17 Şi pe cine s-a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? 18 Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? 19 Vedem că ei n-au putut intra din cauza necredinţei.

Jesus Greater Than Moses

Therefore, holy brothers and sisters,(A) who share in the heavenly calling,(B) fix your thoughts on Jesus, whom we acknowledge(C) as our apostle and high priest.(D) He was faithful to the one who appointed him, just as Moses was faithful in all God’s house.(E) Jesus has been found worthy of greater honor than Moses,(F) just as the builder of a house has greater honor than the house itself. For every house is built by someone, but God is the builder of everything.(G) “Moses was faithful as a servant(H) in all God’s house,”[a](I) bearing witness to what would be spoken by God in the future. But Christ is faithful as the Son(J) over God’s house. And we are his house,(K) if indeed we hold firmly(L) to our confidence and the hope(M) in which we glory.

Warning Against Unbelief

So, as the Holy Spirit says:(N)

“Today, if you hear his voice,
    do not harden your hearts(O)
as you did in the rebellion,
    during the time of testing in the wilderness,
where your ancestors tested and tried me,
    though for forty years they saw what I did.(P)
10 That is why I was angry with that generation;
    I said, ‘Their hearts are always going astray,
    and they have not known my ways.’
11 So I declared on oath in my anger,(Q)
    ‘They shall never enter my rest.’ (R)[b](S)

12 See to it, brothers and sisters, that none of you has a sinful, unbelieving heart that turns away from the living God.(T) 13 But encourage one another daily,(U) as long as it is called “Today,” so that none of you may be hardened by sin’s deceitfulness.(V) 14 We have come to share in Christ, if indeed we hold(W) our original conviction firmly to the very end.(X) 15 As has just been said:

“Today, if you hear his voice,
    do not harden your hearts
    as you did in the rebellion.”[c](Y)

16 Who were they who heard and rebelled? Were they not all those Moses led out of Egypt?(Z) 17 And with whom was he angry for forty years? Was it not with those who sinned, whose bodies perished in the wilderness?(AA) 18 And to whom did God swear that they would never enter his rest(AB) if not to those who disobeyed?(AC) 19 So we see that they were not able to enter, because of their unbelief.(AD)

Footnotes

  1. Hebrews 3:5 Num. 12:7
  2. Hebrews 3:11 Psalm 95:7-11
  3. Hebrews 3:15 Psalm 95:7,8