Ieremia 4
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
4 ‘Israele, de te vei întoarce, dacă te vei întoarce(A) la Mine, zice Domnul, dacă vei scoate urâciunile tale dinaintea Mea, nu vei mai rătăci. 2 Dacă(B) vei jura: «Viu este Domnul!» cu adevăr(C), cu neprihănire şi cu dreptate, atunci neamurile(D) vor fi binecuvântate în El şi se vor făli(E) cu El 3 Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: «Desţeleniţi-vă(F) un ogor nou şi nu semănaţi între(G) spini! 4 Tăiaţi-vă împrejur(H) pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge din pricina răutăţii faptelor voastre!»
O năvălire străină
5 Daţi de ştire în Iuda, vestiţi la Ierusalim şi spuneţi: «Sunaţi din trâmbiţă în ţară!» Strigaţi în gura mare şi ziceţi: «Strângeţi-vă(I) şi haidem în cetăţile întărite!» 6 Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte(J) aduc nenorocirea şi un mare prăpăd. 7 Leul se aruncă(K) din tufarul său, nimicitorul(L) neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul, ca să-ţi pustiască(M) ţara, să-ţi dărâme cetăţile şi nimeni să nu mai locuiască în ele.’ 8 De aceea, acoperiţi-vă(N) cu saci, plângeţi şi gemeţi, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi. 9 ‘În ziua aceea, zice Domnul, împăratul şi căpeteniile îşi vor pierde inima, preoţii vor rămâne încremeniţi şi prorocii uimiţi.’ 10 Eu am zis: ‘Ah, Doamne, Dumnezeule! Ai înşelat(O) în adevăr pe poporul acesta şi Ierusalimul când(P) ai zis: «Veţi avea pace!» Şi totuşi sabia le ameninţă viaţa.’ 11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: ‘Un vânt(Q) arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe grâul. 12 Ci un vânt năpraznic vine de acolo până la Mine! Acum le voi(R) rosti hotărârea!’ 13 ‘Iată, nimicitorul înaintează ca norii; carele lui(S) sunt ca un vârtej, caii(T) lui sunt mai uşori decât vulturii. Vai de noi, căci suntem prăpădiţi! – 14 Curăţeşte-ţi inima(U) de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? 15 Căci un glas care porneşte de la Dan(V) şi vesteşte nenorocirea o vesteşte de la muntele lui Efraim.’ 16 ‘Spuneţi lucrul acesta neamurilor, faceţi-l cunoscut Ierusalimului. Vin nişte împresurători dintr-o ţară(W) depărtată şi strigă împotriva cetăţilor lui Iuda. 17 Ca cei ce păzesc un ogor(X), ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea’, zice Domnul. 18 ‘Acesta este rodul căilor şi faptelor tale(Y), este vina răutăţii tale, dacă este aşa de amar şi te pătrunde până la inimă. 19 Măruntaiele(Z) mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiţei şi strigătul de război. 20 Se vesteşte dărâmare(AA) peste dărâmare, căci toată ţara este pustiită; colibele(AB) îmi sunt pustiite deodată şi corturile, într-o clipă! 21 Până când voi vedea steagul fâlfăind şi voi auzi sunetul trâmbiţei?’ 22 ‘Căci poporul Meu este nebun, nu Mă cunoaşte; sunt nişte copii fără minte şi lipsiţi de pricepere; sunt meşteri(AC) să facă răul, dar nu ştiu să facă binele.’ 23 ‘Mă uit la pământ(AD), şi iată că este pustiu(AE) şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit! 24 Mă uit(AF) la munţi, şi iată că sunt zguduiţi şi toate dealurile se clatină! 25 Mă uit, şi iată că nu este niciun om şi toate păsările cerurilor(AG) au fugit! 26 Mă uit, şi, iată, Carmelul este un pustiu şi toate cetăţile sale sunt nimicite înaintea Domnului şi înaintea mâniei Lui aprinse!’ 27 Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘Toată ţara va fi pustiită, dar nu o voi nimici(AH) de tot. 28 Din pricina aceasta ţara(AI) este în jale şi cerurile(AJ) sus sunt întunecate, căci Eu am zis, am hotărât lucrul acesta, şi nu-Mi pare rău(AK) de el, nu Mă voi întoarce. 29 La vuietul călăreţilor şi arcaşilor, toate cetăţile fug; se ascund în păduri şi se suie pe stânci; toate cetăţile sunt părăsite, nu mai au locuitori. 30 Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni(AL) ochii, dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi(AM) te dispreţuiesc şi vor să-ţi ia viaţa. 31 Căci Eu aud nişte ţipete ca ale unei femei în chinurile naşterii, ţipete de durere ca la cea dintâi facere. Este glasul fiicei Sionului, care suspină şi întinde(AN) mâinile zicând: «Nenorocita de mine! Mor din pricina ucigaşilor!»’
Ieremia 4
Nouă Traducere În Limba Română
4 „Dacă te vei întoarce, Israele, zice Domnul,
dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei alunga urâciunile tale dinaintea Mea
şi nu vei mai rătăci,
2 dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioşie, cu judecată şi cu dreptate,
atunci neamurile vor fi binecuvântate în El
şi se vor lăuda cu El.
3 Căci aşa vorbeşte Domnul bărbaţilor din Iuda şi din Ierusalim:
«Desţeleniţi-vă un ogor nou
şi nu semănaţi între spini!
4 Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul,
circumcideţi-vă inimile,
bărbaţi ai lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului!
Altfel, mânia Mea se va dezlănţui ca un foc
şi va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutăţii faptelor voastre.
Invazie din nord
5 Daţi de ştire în Iuda, vestiţi în Ierusalim şi spuneţi:
‘Sunaţi din trâmbiţă în ţară!’
Strigaţi în gura mare şi ziceţi:
‘Strângeţi-vă
şi haideţi în cetăţile fortificate!’
6 Înălţaţi un steag îndreptat spre Sion!
Fugiţi şi nu vă opriţi!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
şi un mare prăpăd!»“
7 „Leul a ieşit din tufişul său
şi nimicitorul neamurilor a pornit.
El şi-a părăsit locul
ca să distrugă ţara.
Cetăţile tale vor zăcea în ruină,
fără nici un locuitor.
8 De aceea, îmbrăcaţi-vă cu saci,
plângeţi şi tânguiţi-vă,
căci mânia aprigă a Domnului
nu s-a îndepărtat de la noi.“
9 „În ziua aceea, zice Domnul,
regele şi conducătorii îşi vor pierde curajul,
preoţii vor fi îngroziţi
şi profeţii vor rămâne înmărmuriţi.“
10 Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înşelat poporul acesta şi Ierusalimul când ai zis: „Veţi avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului că un vânt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să cureţe. 12 Totuşi un vânt şi mai puternic va veni de la Mine[a]! Acum însă îmi voi rosti judecăţile împotriva lor.
13 „Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca un vârtej,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruşi!“
14 „Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15 Căci o voce strigă din Dan
şi anunţă nenorocirea din muntele lui Efraim.
16 Aduceţi aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiţi în Ierusalim
că nişte asediatori vin dintr-o ţară îndepărtată
şi îşi ridică glasurile împotriva cetăţilor lui Iuda.
17 Ca cei care păzesc un ogor, aşa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul.
18 Căile şi faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
şi cum te pătrunde până în inimă!“
19 „Ah, măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc în durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcneşte inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiţei
şi strigătul de război.
20 Se vesteşte dărâmare după dărâmare,
căci toată ţara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate dintr-odată,
iar acoperişul într-o clipă.
21 Până când voi vedea steagul
şi voi auzi sunetul trâmbiţei?“
22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni;
ei nu Mă cunosc.
Sunt nişte copii fără minte,
lipsiţi de discernământ.
Sunt pricepuţi să facă răul;
nu ştiu să facă binele.“
23 „Mă uit la pământ
şi iată că este pustiu şi gol.
Mă uit la ceruri
şi iată că lumina lor a pierit.
24 Mă uit la munţi
şi iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
25 Mă uit şi iată că nu mai este nici un om
şi toate păsările cerului au fugit.
26 Mă uit şi iată că ţinutul roditor[b] este un pustiu
şi toate cetăţile lui sunt dărâmate
înaintea Domnului şi înaintea aprigei Lui mânii.
27 Căci aşa vorbeşte Domnul:
«Toată ţara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
28 Din cauza aceasta pământul se va jeli,
iar cerurile se vor întuneca.
Eu am vorbit şi am plănuit aceasta!
Nu-Mi pare rău şi nici nu mă voi răzgândi!»
29 La vuietul călăreţilor şi la strigătul arcaşilor
toţi cei din cetăţi o iau la fugă;
se ascund în păduri
şi se urcă pe stânci.
Toate cetăţile sunt părăsite
şi nimeni nu mai locuieşte în ele.
30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roşu[c],
te vei împodobi cu giuvaiere de aur şi îţi vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseţa!
Iubiţii tăi te dispreţuiesc
şi vor să-ţi ia viaţa.
31 Aud nişte strigăte ca ale unei femei în chinurile naşterii,
strigăte ale unei femei care naşte pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
şi îşi întinde mâinile, zicând:
«Vai de mine! Mi-e sufletul sleit
din cauza ucigaşilor!»“
Footnotes
- Ieremia 4:12 Sau: va veni la porunca Mea
- Ieremia 4:26 Sau: iată, Carmelul
- Ieremia 4:30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.