Iacob 1

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

1 Iacov^(A), rob^(B) al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele^(C) douăsprezece seminţii care^(D) sunt împrăştiate: Sănătate! ² Fraţii mei, să^(E) priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite^(F) încercări, ³ ca unii care ştiţi^(G) că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. ⁴ Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. ⁵ Dacă^(H) vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o^(I) ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi^(J) va fi dată. ⁶ Dar^(K) s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. ⁷ Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, ⁸ căci este un om^(L) nehotărât şi nestatornic în toate căile sale. ⁹ Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui. ¹⁰ Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci^(M) va trece ca floarea ierbii. ¹¹ Răsare soarele cu căldura lui arzătoare şi usucă iarba, floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere – aşa se va veşteji bogatul în umbletele lui. ¹² Ferice^(N) de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa^(O) vieţii pe care^(P) a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. ¹³ Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. ¹⁴ Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. ¹⁵ Apoi pofta^(Q), când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul, odată făptuit, aduce^(R) moartea. ¹⁶ Nu vă înşelaţi, preaiubiţii mei fraţi: ¹⁷ orice^(S) ni se dă bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în^(T) care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. ¹⁸ El^(U), de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca^(V) să fim un fel de pârgă^(W) a făpturilor Lui. ¹⁹ Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să^(X) fie grabnic la ascultare, încet^(Y) la vorbire, zăbavnic la mânie^(Z), ²⁰ căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. ²¹ De aceea lepădaţi^(AA) orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care^(AB) vă poate mântui sufletele. ²² Fiţi împlinitori^(AC) ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. ²³ Căci, dacă^(AD) ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă ²⁴ şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. ²⁵ Dar cine^(AE) îşi va adânci privirile în legea^(AF) desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi^(AG) fericit în lucrarea lui. ²⁶ Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi^(AH) înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. ²⁷ Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să^(AI) cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi^(AJ) să ne păzim neîntinaţi de lume.