Add parallel Print Page Options

Cuvântul Domnului oştirilor a vorbit astfel: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Am o mare râvnă(A) pentru Sion şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el.’ Aşa vorbeşte Domnul: ‘Mă întorc iarăşi în Sion(B) şi vreau să locuiesc(C) în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul(D) se va chema: «Cetatea cea credincioasă» şi muntele(E) Domnului oştirilor se va chema: «Muntele(F) cel sfânt».’ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Iarăşi vor şedea pe uliţele Ierusalimului bătrâni şi femei în vârstă(G), fiecare cu toiagul în mână, din pricina marelui lor număr de zile. Uliţele cetăţii vor fi pline de băieţi şi fete, care se vor juca pe uliţe.’ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia, în zilele acelea va fi de mirat(H) oare şi în ochii Mei?’ zice Domnul oştirilor. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Iată, Eu izbăvesc(I) pe poporul Meu din ţara de la răsărit şi din ţara de la asfinţitul soarelui. Îi voi aduce înapoi şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu(J) şi Eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate(K).’ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Întăriţi-vă mâinile(L), cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura prorocilor(M) care au vorbit în ziua(N) când s-a pus temelia Casei Domnului oştirilor, când s-a început să se zidească Templul! 10 Căci înainte de aceste zile, nu era răsplată(O) nici pentru lucrul omului, nici pentru vite. Cei ce intrau şi ieşeau(P) n-aveau nici ei pace din pricina vrăjmaşului, şi Eu dezbinam pe toţi oamenii unii împotriva altora. 11 Acum nu voi mai face rămăşiţei poporului acestuia ca în trecut, zice Domnul oştirilor. 12 Ci semănăturile(Q) vor merge bine, viţa îşi va da rodul, pământul(R) îşi va da roadele şi cerurile(S) îşi vor trimite roua, şi toate aceste lucruri le voi da în stăpânirea rămăşiţei poporului acestuia. 13 După cum aţi fost un blestem(T) între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui şi veţi fi o binecuvântare(U). Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă(V) mâinile!’ 14 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘După cum(W) am căutat să vă fac rău când Mă mâniau părinţii voştri, zice Domnul oştirilor, şi nu M-am(X) căit de lucrul acesta, 15 tot aşa, acum, Mă întorc în aceste zile şi hotărăsc să fac bine Ierusalimului şi casei lui Iuda. Nu vă temeţi! 16 Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul(Y); judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii; 17 niciunul să nu gândească(Z) în inima lui rău împotriva aproapelui său şi nici să nu iubiţi(AA) jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc’, zice Domnul.” 18 Cuvântul Domnului oştirilor mi-a vorbit astfel: 19 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Postul(AB) din luna a patra, postul(AC) din luna a cincea, postul din luna a şaptea(AD) şi postul din luna(AE) a zecea se vor preface pentru casa lui Iuda în zile de veselie(AF) şi de bucurie, în sărbători de voioşie. Dar iubiţi adevărul(AG) şi pacea!’ 20 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. 21 Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: «Haidem să ne rugăm(AH) Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!» 22 Şi multe(AI) popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.’ 23 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘În zilele acelea, zece oameni(AJ) din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu(AK) este cu voi!»’ ”

Domnul promite restaurarea Ierusalimului

Cuvântul Domnului Oştirilor a venit la mine şi mi-a zis:

„Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

«Sunt gelos cu o mare gelozie pentru Sion
    şi sunt aprins de gelozie pentru el!»

Aşa vorbeşte Domnul:

«Mă voi întoarce în Sion
    şi voi locui în mijlocul Ierusalimului!
Ierusalimul va fi numit ‘Cetatea Adevărului’,
    iar muntele Domnului Oştirilor va fi numit ‘Muntele cel Sfânt!’»

Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

«Bătrâni şi femei în vârstă vor şedea iarăşi
    în pieţele Ierusalimului,
fiecare cu toiagul său în mână,
    din pricina mulţimii zilelor lor!
Pieţele cetăţii vor fi pline
    de băieţi şi fete
        care se vor juca pe străzile lui!»

Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

«În acele zile, lucrul acesta va părea o minune
    în ochii rămăşiţei acestui popor,
dar oare va fi o minune şi în ochii Mei?»
    zice Domnul Oştirilor.

Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

«Iată, îl voi izbăvi pe poporul Meu
    din ţara de la răsărit
        şi din ţara de la asfinţitul soarelui[a]!
Îi voi aduce înapoi
    şi vor locui în mijlocul Ierusalimului!
Ei vor fi poporul Meu,
    iar Eu voi fi Dumnezeul lor,
        cu credincioşie şi cu dreptate!»

De aceea, aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Întăriţi-vă mâinile, voi care ascultaţi în aceste zile cuvintele rostite prin gura profeţilor, care au vorbit în ziua când temelia Casei Domnului Oştirilor a fost pusă pentru zidirea Templului! 10 Căci înainte de aceste zile nu exista răsplată nici pentru om, nici pentru animale şi, din cauza duşmanului, cei ce se duceau şi veneau nu aveau pace. Îi stârnisem pe toţi oamenii împotriva semenilor lor! 11 Dar acum nu-i voi mai face rămăşiţei acestui popor ca în trecut, zice Domnul Oştirilor, 12 ci vor semăna în pace[b], viţa îşi va da rodul, pământul îşi va da recolta iar cerurile îşi vor lăsa roua să cadă. Toate acestea le voi da în stăpânirea rămăşiţei acestui popor. 13 Şi, aşa cum aţi fost un blestem printre neamuri, Casă a lui Iuda şi Casă a lui Israel, tot astfel vă voi mântui şi veţi fi o binecuvântare! Nu vă fie frică deci, ci întăriţi-vă mâinile!

14 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: ‘După cum am plănuit să vă fac rău când M-au mâniat părinţii voştri, zice Domnul Oştirilor, şi nu Mi-a părut rău, 15 tot aşa şi acum, în zilele acestea, plănuiesc să fac bine din nou Ierusalimului şi Casei lui Iuda! Nu vă fie frică! 16 Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le faceţi: fiecare să spună semenului său adevărul! Să judecaţi la porţile voastre pe temeiul adevărului şi al dreptăţii depline! 17 Să nu gândiţi rău în inima voastră împotriva semenului vostru şi să nu iubiţi jurământul fals, căci toate acestea sunt lucruri pe care Eu le urăsc, zice Domnul.’»“

18 Cuvântul Domnului Oştirilor a venit la mine şi mi-a zis: 19 „Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Postul din luna a patra, postul din luna a cincea, postul din luna a şaptea şi postul din luna a zecea[c] vor deveni pentru Casa lui Iuda prilejuri de bucurie şi de veselie şi sărbători plăcute! Iubiţi deci adevărul şi pacea!»

20 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor:

    «Vor veni din nou popoare
        şi locuitori ai multor cetăţi!
21 Locuitorii unei cetăţi
    vor merge la cealaltă şi vor zice:
‘Haideţi să mergem să ne rugăm Domnului
    şi să-L căutăm pe Domnul Oştirilor!
        Voi merge chiar eu însumi!’
22 Vor veni multe popoare
    şi neamuri puternice
să-L caute pe Domnul Oştirilor în Ierusalim
    şi să se roage Domnului!»

23 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «În zilele acelea, zece oameni din orice limbă a neamurilor[d] vor apuca un iudeu de poala hainei, îl vor apuca şi-i vor zice: ‘Vrem să mergem cu voi, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu voi!’»“

Footnotes

  1. Zaharia 8:7 Sau: de la un capăt la celălalt al pământului
  2. Zaharia 8:12 Sau: sămânţa va creşte (sănătoasă)
  3. Zaharia 8:19 Postul din luna a patra comemora spargerea zidului Ierusalimului (2 Regi 25:3-4); cel din luna a cincea, incendierea Templului (2 Regi 25:8-10); cel din luna a şaptea, asasinarea lui Ghedalia (2 Regi 25:22-25); şi cel din luna a zecea, începutul asediului Ierusalimului (2 Regi 25:1)
  4. Zaharia 8:23 În ebraică, numărul zece indică plenitudinea; se referă la oameni din toate popoarele