Chemare la pocăinţă

1 În luna a opta, în cel de-al doilea an^[a] al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, şi i-a zis:

² „Domnul s-a mâniat foarte tare pe strămoşii voştri! ³ Spune-le deci celor din popor că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor^[b]: «Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul Oştirilor, şi mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul Oştirilor. ⁴ Nu fiţi ca strămoşii voştri, cărora le proclamau profeţii din vechime, zicându-le din partea Domnului Oştirilor: ‘Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!’ Ei n-au ascultat şi nici măcar nu Mi-au dat atenţie, zice Domnul. ⁵ Unde sunt acum strămoşii voştri? Cât despre profeţi, trăiesc ei oare veşnic? ⁶ Totuşi cuvintele şi hotărârile pe care le poruncisem slujitorilor Mei, profeţii, n-au atins ele, în cele din urmă, inima părinţilor voştri?»

Atunci ei s-au întors şi au spus: «Domnul Oştirilor ne-a făcut aşa cum hotărâse să ne facă, ca urmare a căilor şi a faptelor noastre.»“

Prima viziune: omul dintre mirţi

⁷ În a douăzeci şi patra zi a lunii a unsprezecea, adică luna Şebat^[c], în cel de-al doilea an al domniei lui Darius, Cuvântul Domnului a venit la profetul Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido. Zaharia a zis:

⁸ „M-am uitat în timpul nopţii şi iată că un bărbat era călare pe un cal roşu! El stătea între mirţii din vale, iar în urma lui erau cai roşii, bruni şi albi. ⁹ Eu am întrebat:

– Ce sunt aceştia, stăpânul meu?

Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Îţi voi arăta ce sunt!

¹⁰ Bărbatul care stătea între mirţi a răspuns:

– Aceştia sunt cei pe care i-a trimis Domnul să străbată pământul.

¹¹ Ei i-au vorbit îngerului^[d] Domnului, care stătea între mirţi, astfel: «Am străbătut pământul şi iată că tot pământul este liniştit şi în pace!»

¹² Atunci îngerul Domnului a întrebat:

– Doamne al Oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim şi de cetăţile lui Iuda, pe care ai fost mânios în aceşti şaptezeci de ani^[e]?

¹³ Domnul i-a răspuns cu vorbe bune îngerului care vorbea cu mine, cu vorbe de mângâiere.

¹⁴ Apoi îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

– Vesteşte şi zi că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Sunt gelos pentru Ierusalim, am o mare gelozie pentru Sion, ¹⁵ dar sunt plin de mânie împotriva neamurilor care trăiesc fără grijă, căci Eu mă supărasem numai puţin însă ele au mărit nenorocirea!»

¹⁶ De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Mă întorc cu milă spre Ierusalim: Casa Mea de acolo va fi rezidită, zice Domnul Oştirilor, iar frânghia de măsurat va fi întinsă peste Ierusalim!»

¹⁷ Vesteşte mai departe şi spune că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Cetăţile Mele se vor revărsa din nou de belşug! Domnul va mângâia iarăşi Sionul şi va alege din nou Ierusalimul!»“

A doua viziune: cele patru coarne şi cei patru artizani

¹⁸ Atunci mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut patru coarne. ¹⁹ L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

– Ce înseamnă acestea?

El mi-a răspuns:

– Acestea sunt coarnele care au împrăştiat Iuda, Israelul şi Ierusalimul.

²⁰ Domnul mi-a arătat patru meşteşugari.

²¹ – Ce vin să facă aceştia? am întrebat eu.

El mi-a răspuns:

– Acelea sunt coarnele care l-au împrăştiat pe Iuda, astfel încât nici un om nu a mai putut ridica capul. Dar aceşti meşteşugari au venit să le sperie şi să taie coarnele neamurilor care şi-au ridicat cornul împotriva ţării lui Iuda, ca s-o împrăştie.