Rămăşiţa lui Israel

11 Atunci întreb: Şi-a respins Dumnezeu poporul? În nici un caz! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu nu Şi-a respins poporul pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce spune Scriptura despre Ilie? Cum I-a vorbit lui Dumnezeu împotriva lui Israel? „Doamne, Ţi-au omorât profeţii şi Ţi-au dărâmat altarele. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să-mi ia şi mie viaţa!“[a] Însă ce i-a răspuns Dumnezeu[b]? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal[c].“[d] Tot aşa este şi acum: există o rămăşiţă care a fost aleasă prin har, iar dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har. Şi atunci? Israel n-a obţinut ceea ce căuta, dar cei aleşi au obţinut; iar ceilalţi au fost împietriţi, aşa cum este scris:

„Dumnezeu le-a dat un duh de amorţeală,
    ochi să nu vadă
şi urechi să nu audă,
    până în ziua de astăzi.“[e]

Iar David spune:

„Să li se prefacă masa într-o cursă, într-un laţ,
    într-o pricină de cădere şi într-o dreaptă răsplătire!
10 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!
    Fă să li se încovoaie mereu spinarea!“[f]

Mântuirea neamurilor

11 Atunci întreb: s-au împiedicat ei ca să cadă pentru totdeauna? În nici un caz, ci, datorită greşelii lor, mântuirea a ajuns la neamuri, pentru a-i face pe israeliţi geloşi. 12 Deci dacă greşeala lor a fost bogăţie pentru lume, iar eşecul lor a fost bogăţie pentru neamuri, cu cât mai mult va fi plinătatea întoarcerii lor?!

13 Acum vă vorbesc vouă, neamurilor: având în vedere că sunt un apostol al neamurilor, eu îmi glorific slujirea 14 încercând, cumva, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să-i salvez astfel pe unii dintre ei. 15 Căci dacă respingerea lor a adus împăcarea lumii, ce va aduce atunci primirea lor, dacă nu viaţă din morţi?! 16 Iar dacă partea din aluat, oferită ca cel dintâi rod, este sfântă, atunci tot aluatul este sfânt[g]; şi dacă rădăcina este sfântă, atunci şi ramurile sunt sfinte.

17 Dar dacă unele ramuri au fost rupte, şi tu, care eşti o ramură de măslin sălbatic, ai fost altoită în locul lor şi ai devenit părtaşă la rădăcina[h] bogată a măslinului, 18 nu te lăuda faţă de ramuri! Însă, dacă te lauzi, aminteşte-ţi: nu tu susţii rădăcina, ci rădăcina te susţine pe tine! 19 Vei spune: „Ramurile au fost rupte ca să fiu altoit eu!“ 20 Aşa este. Ele au fost rupte pentru că n-au crezut, iar tu stai numai prin credinţă! Deci nu fi mândru, ci teme-te! 21 Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile naturale, nu te va cruţa nici pe tine! 22 Uită-te deci la bunătatea şi la severitatea lui Dumnezeu: El este sever cu cei care au căzut, iar cu tine este bun, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel, şi tu vei fi tăiat. 23 Şi chiar ei, dacă nu persistă în necredinţă, vor fi altoiţi, pentru că Dumnezeu are putere să-i altoiască din nou. 24 Dacă tu ai fost tăiat din ceea ce, prin natură, este un măslin sălbatic şi ai fost altoit, împotriva naturii, într-un măslin bun, cu cât mai mult aceste ramuri naturale vor fi altoite înapoi, în propriul lor măslin?

Întregul Israel va fi mântuit

25 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi această taină[i], ca să nu pretindeţi că aţi fi mai înţelepţi decât sunteţi: o parte din Israel a experimentat împietrirea, până când va intra numărul complet al neamurilor. 26 Şi astfel[j] tot Israelul va fi mântuit[k], după cum este scris:

„Eliberatorul va veni din Sion;
    El va îndepărta nelegiuirile de la Iacov.
27 Acesta este legământul Meu cu ei,
    când le voi şterge păcatele.“[l]

28 În ce priveşte Evanghelia, ei sunt duşmani, spre binele vostru, însă, în ce priveşte alegerea, ei sunt iubiţi, datorită patriarhilor lor. 29 Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt definitive. 30 Aşa cum voi aţi fost cândva neascultători faţă de Dumnezeu, dar acum aţi primit îndurare datorită neascultării lor, 31 la fel sunt şi ei acum neascultători, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să poată primi şi ei (acum)[m] îndurare. 32 Fiindcă Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, ca să-Şi arate îndurarea faţă de toţi.

Laudă lui Dumnezeu

33 O, adâncul bogăţiei înţelepciunii şi[n] cunoaşterii lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!

34 „Căci cine a cunoscut gândul Domnului?
    Sau cine a fost sfătuitorul Lui?[o]

35 Cine I-a dat vreodată ceva,
    ca El să trebuiască să-i dea înapoi?“[p]

36 Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Footnotes

  1. Romani 11:3 Vezi 1 Regi 19:10, 14
  2. Romani 11:4 Lit.: oracolul divin
  3. Romani 11:4 Zeul canaanit al fertilităţii
  4. Romani 11:4 Vezi 1 Regi 19:18
  5. Romani 11:8 Vezi Deut. 29:4; Is. 29:10
  6. Romani 11:10 Vezi LXX, Ps. 69:22, 23
  7. Romani 11:16 Vezi Num. 15:17-21; partea din aluat oferită drept cel dintâi rod sunt Avraam şi patriarhii, iar tot aluatul sunt urmaşii lor, israeliţii
  8. Romani 11:17 Patriarhii
  9. Romani 11:25 În NT, prin taină se înţelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său; taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credinţă o înţeleg; contrar religiilor misterelor, foarte răspândite în acea vreme în lumea greco-romană, care susţineau că tainele erau cunoscute numai de către cei iniţiaţi
  10. Romani 11:26 Sau: atunci
  11. Romani 11:26 Propoziţia aceasta a fost interpretată în două direcţii majore: (1) numărul total al evreilor care au fost mântuiţi în toate generaţiile (tot Israelul fiind echivalent cu numărul complet al neamurilor din v. 25); (2) cea mai mare parte a evreilor din ultima generaţie. Un lucru este clar, anume că nimeni, atât dintre evrei, cât şi neamuri, nu va fi mântuit într-un mod colectiv, ci numai pe baza credinţei în Isus Cristos cel înviat; vezi v. 23
  12. Romani 11:27 Vezi Is. 59:20, 21; 27:9; Ier. 31:33, 34
  13. Romani 11:31 Cele mai multe mss importante nu conţin acest cuvânt; câteva mss importante conţin în cele din urmă
  14. Romani 11:33 Sau: O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi
  15. Romani 11:34 Vezi LXX, Is. 40:13
  16. Romani 11:35 Vezi Iov 41:11