Psalmii 79
Nouă Traducere În Limba Română
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
au întinat Templul Tău cel sfânt
şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
2 Au dat leşurile slujitorilor Tăi
drept hrană păsărilor cerului
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
3 Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
împrejurul Ierusalimului
şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
4 Am fost de batjocura vecinilor noştri,
de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.
5 Până când vei mai fi mânios, Doamne?
Pentru totdeauna?
Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
6 Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
care nu Te cunosc
şi peste regatele
care nu cheamă Numele Tău,
7 căci l-au mâncat pe Iacov
şi i-au nimicit locuinţa.
8 Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi[a]!
Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
căci suntem foarte nenorociţi.
9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
din pricina Numelui Tău!
10 De ce să zică neamurile:
„Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
12 Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
13 Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda mereu,
vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!
Footnotes
- Psalmii 79:8 Sau: de păcatele strămoşilor noştri
Psalmi 79
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 79
Un psalm al lui Asaf
1 Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea(A) Ta,
au pângărit Templul Tău cel sfânt(B)
şi au(C) prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre.
2 Trupurile(D) neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului,
şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.
3 Ca apa le-au vărsat sângele, de jur împrejurul Ierusalimului,
şi(E) n-a fost nimeni să-i îngroape.
4 Am ajuns de(F) ocara vecinilor noştri,
de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
5 Până(G) când, Doamne, Te vei mânia fără încetare
şi va(H) arde mânia Ta ca focul?
6 Varsă-Ţi(I) mânia peste neamurile care nu(J) Te cunosc
şi peste împărăţiile care nu cheamă(K) Numele Tău!
7 Căci au mâncat pe Iacov
şi i-au pustiit locuinţa.
8 Nu-Ţi(L) mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri,
ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale!
Căci suntem nenorociţi(M) de tot!
9 Ajută-ne(N), Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele(O) Tău!
10 Pentru ce(P) să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?”
Să se ştie înaintea ochilor noştri, printre neamuri,
că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!
11 Să ajungă(Q) până la Tine gemetele prinşilor de război!
Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!
12 Întoarce vecinilor noştri, de(R) şapte ori în sânul lor,
batjocurile(S) care Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!
13 Şi(T) noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
Te vom lăuda în veci
şi vom(U) vesti din neam în neam laudele tale.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.