Add parallel Print Page Options

Asupra chezăşiei

Fiule, dacă(A) te-ai pus chezaş pentru aproapele tău,
dacă te-ai prins pentru altul,
dacă eşti legat prin făgăduinţa gurii tale,
dacă eşti prins de cuvintele gurii tale,
fă totuşi lucrul acesta, fiule: dezleagă-te,
căci ai căzut în mâna aproapelui tău!
De aceea du-te, aruncă-te cu faţa la pământ şi stăruie de el.
Nu da(B) somn ochilor tăi,
nici aţipire pleoapelor tale!
Scapă din mâna lui cum scapă căprioara din mâna vânătorului
şi ca pasărea din mâna păsărarului…

Fereşte-te de lenevie

Du-te(C) la furnică, leneşule;
uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!
Ea n-are nici căpetenie,
nici priveghetor, nici stăpân,
totuşi, îşi pregăteşte hrana vara
şi strânge de ale mâncării în timpul secerişului.
Până când(D) vei sta culcat, leneşule?
Când te vei scula din somnul tău?
10 Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin,
să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!…
11 Şi sărăcia(E) vine peste tine ca un hoţ
şi lipsa, ca un om înarmat.

Fereşte-te de răutate

12 Omul de nimic, omul nelegiuit,
umblă cu neadevărul în gură,
13 clipeşte(F) din ochi, dă din picior
şi face semne cu degetele.
14 Răutatea este în inima lui, urzeşte(G) lucrurile rele întruna
şi stârneşte(H) certuri.
15 De aceea, nimicirea îi va veni pe neaşteptate;
va fi zdrobit(I) deodată şi fără leac(J).
16 Şase lucruri urăşte Domnul
şi chiar şapte Îi sunt urâte:
17 ochii(K) trufaşi, limba(L) mincinoasă,
mâinile(M) care varsă sânge nevinovat,
18 inima(N) care urzeşte planuri nelegiuite,
picioarele(O) care aleargă repede la rău,
19 martorul(P) mincinos, care spune minciuni,
şi cel ce stârneşte(Q) certuri între fraţi.

Fereşte-te de preacurvie

20 Fiule(R), păzeşte sfaturile tatălui tău
şi nu lepăda învăţătura mamei tale:
21 leagă-le(S) necurmat la inimă,
atârnă-le de gât.
22 Ele te vor însoţi(T) în mersul tău,
te vor(U) păzi în pat
şi îţi vor vorbi la deşteptare.
23 Căci(V) sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină,
iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii.
24 Ele te vor feri(W) de femeia stricată,
de limba ademenitoare a celei străine.
25 N-o(X) pofti în inima ta pentru frumuseţea ei
şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei.
26 Căci pentru(Y) o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine,
şi(Z) femeia măritată întinde(AA) o cursă unui suflet scump.
27 Poate cineva să ia foc în sân
fără să i se aprindă hainele?
28 Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi
fără să-i ardă picioarele?
29 Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său:
oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.
30 Hoţul nu este urgisit când fură
ca să-şi potolească foamea, căci îi este foame.
31 Şi, dacă este prins, trebuie să dea înapoi înşeptit(AB),
să dea chiar tot ce are în casă.
32 Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este(AC) un om fără minte,
singur îşi pierde viaţa cine face aşa.
33 Nu va avea decât rană şi ruşine
şi ocara nu i se va şterge.
34 Căci gelozia înfurie pe un bărbat
şi n-are milă în ziua răzbunării;
35 nu se uită la niciun preţ de răscumpărare
şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.

Avertismente practice

Fiul meu, dacă ai girat pentru semenul tău,
    dacă ai bătut palma pentru un străin,
dacă eşti legat de ceea ce ai spus
    şi eşti prins de cuvintele gurii tale,
iată ce să faci acum, fiule, ca să te eliberezi,
    căci ai căzut în mâna semenului tău:
        smereşte-te îndată şi stăruieşte înaintea semenului tău!
Nu da somn ochilor tăi,
    nici odihnă pleoapelor tale.
Eliberează-te pe tine însuţi ca o gazelă din mâna vânătorului,
    ca o pasăre din plasa păsărarului.

Du-te la furnică, leneşule!
    Uită-te cu atenţie la căile ei şi fii înţelept!
Deşi nu are nici conducător,
    nici supraveghetor, nici dregător,
totuşi, ea îşi strânge provizii în timpul verii
    şi adună hrană la vremea secerişului.

Cât timp vei mai sta culcat, leneşule?
    Când te vei scula din somnul tău?
10 Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin,
    să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi…
11 şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ,
    iar lipsa – ca un om înarmat.[a]

12 Omul de nimic, individul nelegiuit
    umblă cu neadevărul în gură,
13 clipeşte răutăcios din ochi,
    dă din picior
        şi face semn cu degetele;
14 unelteşte răul cu lucrurile stricate din inima lui
    şi întotdeauna răspândeşte discordii.
15 De aceea distrugerea lui va veni pe neaşteptate;
    va fi zdrobit deodată şi fără leac.

16 Iată şase lucruri pe care le urăşte Domnul,
    sunt chiar şapte cele pe care le dispreţuieşte:
17 ochii sfidători, limba mincinoasă,
    mâinile care varsă sânge nevinovat,
18 inima care urzeşte planuri nelegiuite,
    picioarele care aleargă repede la rău,
19 martorul mincinos, care rosteşte minciuni,
    şi cel ce răspândeşte discordii între fraţi.

Avertisment împotriva adulterului

20 Fiul meu, păstrează îndrumările tatălui tău
    şi nu uita învăţătura mamei tale.
21 Leagă-le pentru totdeauna la pieptul tău,
    prinde-le în jurul gâtului tău.
22 Când mergi, acestea te vor conduce;
    când dormi, te vor veghea;
        iar când te vei trezi, îţi vor vorbi.
23 Căci porunca este o candelă,
    învăţătura este o lumină,
        iar mustrarea disciplinară este calea spre viaţă.
24 Ele te vor proteja de femeia imorală[b],
    de limba măgulitoare a femeii străine.
25 N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei
    şi nu te lăsa fascinat de pleoapele ei.
26 Căci din cauza femeii prostituate, ajungi să rămâi doar cu o bucată de pâine,[c]
    şi soţia altuia îţi răpeşte viaţa îmbelşugată.
27 Poate cineva să ia foc în sân
    fără să i se ardă hainele?
28 Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi
    fără să-i ardă picioarele?
29 Tot aşa este şi cu cel ce se culcă cu soţia altuia:
    oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.

30 Oamenii nu dispreţuiesc un hoţ dacă el fură
    ca să-şi aline foamea când este înfometat,
31 însă dacă este prins va plăti înşeptit,
    chiar dacă va trebui să dea toată averea din casa lui.
32 Un om care comite adulter însă este fără minte!
    Oricine face aşa îşi ruinează sufletul.
33 Va avea parte de răni şi dezonoare,
    iar ruşinea nu i se va şterge.
34 Căci gelozia înfurie pe un bărbat,
    şi el nu va avea milă în ziua răzbunării;
35 nu va accepta nici o despăgubire
    şi va refuza darul, oricât de mare ar fi el.

Footnotes

  1. Proverbe 6:11 Sau: şi sărăcia vine peste tine ca un vagabond / iar lipsa, ca un cerşetor
  2. Proverbe 6:24 Sau: soţia altuia (vezi 7:5)
  3. Proverbe 6:26 TM; LXX, Siriacă, VUL, Tg: Căci preţul unei prostituate este doar o bucată de pâine