Proverbele 20
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
20 Vinul este(A) batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase;
oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.
2 Frica pe care o insuflă împăratul este ca(B) răcnetul unui leu;
cine îl supără păcătuieşte(C) împotriva sa însuşi.
3 Este o cinste(D) pentru om să se ferească de certuri;
dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere.
4 Toamna(E), leneşul nu ară;
la secerat, ar vrea să strângă roade, dar(F) nu este nimic!
5 Sfaturile în inima omului sunt ca(G) nişte ape adânci,
dar omul priceput ştie să scoată din ele.
6 Mulţi(H) oameni îşi trâmbiţează bunătatea;
dar cine poate găsi un om(I) credincios?
7 Cel neprihănit umblă în(J) neprihănirea lui;
ferice(K) de copiii lui după el!
8 Împăratul(L) care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii
risipeşte orice rău cu privirea lui.
9 Cine(M) poate zice: „Mi-am curăţit inima,
sunt curat de păcatul meu!”?
10 Două feluri de greutăţi(N) şi două feluri de măsuri
sunt o scârbă înaintea Domnului.
11 Copilul lasă să se vadă încă(O) din faptele lui
dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană.
12 Urechea care aude(P) şi ochiul care vede,
şi pe una, şi pe celălalt, Domnul le-a făcut.
13 Nu(Q) iubi somnul, căci vei ajunge sărac;
deschide ochii, şi te vei sătura de pâine.
14 „Rău! Rău!” zice cumpărătorul
şi, plecând, se fericeşte.
15 Este aur şi sunt multe mărgăritare;
dar buzele înţelepte sunt un lucru(R) scump.
16 Ia-i(S) haina, căci s-a pus chezaş pentru altul
şi ţine-l zălog pentru alţii.
17 Pâinea minciunii este dulce(T) omului,
dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.
18 Planurile se pun la cale prin(U) sfat!
Fă(V) războiul cu chibzuinţă.
19 Cine(W) umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse,
şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura(X) să nu te amesteci.
20 Dacă cineva(Y) blestemă pe tatăl său şi pe mamă-sa,
i se va stinge lumina(Z) în mijlocul întunericului.
21 O moştenire(AA) repede câştigată de la început
nu va fi binecuvântată la(AB) sfârşit.
22 Nu(AC) zice: „Îi voi întoarce eu răul!”
Nădăjduieşte(AD) în Domnul, şi El te va ajuta.
23 Domnul urăşte(AE) două feluri de greutăţi,
şi cântarul mincinos nu este un lucru bun.
24 Domnul(AF) îndreaptă paşii omului,
dar ce înţelege omul din calea sa?
25 Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă
şi, abia după(AG) ce a făcut juruinţa, să se gândească.
26 Un împărat(AH) înţelept vântură pe cei răi
şi trece cu roata peste ei.
27 Suflarea omului este o lumină(AI) a Domnului,
care pătrunde până în fundul măruntaielor.
28 Bunătatea(AJ) şi credincioşia păzesc pe împărat,
şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate.
29 Slava tinerilor este tăria,
dar podoaba(AK) bătrânilor sunt perii albi.
30 Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile
şi vânătăile până la rană.
Proverbs 20
New International Version
2 A king’s wrath strikes terror like the roar of a lion;(E)
those who anger him forfeit their lives.(F)
5 The purposes of a person’s heart are deep waters,(K)
but one who has insight draws them out.
6 Many claim to have unfailing love,
but a faithful person who can find?(L)
10 Differing weights and differing measures—
the Lord detests them both.(S)
11 Even small children are known by their actions,
so is their conduct really pure(T) and upright?
12 Ears that hear and eyes that see—
the Lord has made them both.(U)
13 Do not love sleep or you will grow poor;(V)
stay awake and you will have food to spare.
14 “It’s no good, it’s no good!” says the buyer—
then goes off and boasts about the purchase.
15 Gold there is, and rubies in abundance,
but lips that speak knowledge are a rare jewel.
16 Take the garment of one who puts up security for a stranger;
hold it in pledge(W) if it is done for an outsider.(X)
18 Plans are established by seeking advice;
so if you wage war, obtain guidance.(AA)
19 A gossip betrays a confidence;(AB)
so avoid anyone who talks too much.
20 If someone curses their father or mother,(AC)
their lamp will be snuffed out in pitch darkness.(AD)
21 An inheritance claimed too soon
will not be blessed at the end.
22 Do not say, “I’ll pay you back for this wrong!”(AE)
Wait for the Lord, and he will avenge you.(AF)
23 The Lord detests differing weights,
and dishonest scales do not please him.(AG)
24 A person’s steps are directed(AH) by the Lord.(AI)
How then can anyone understand their own way?(AJ)
25 It is a trap to dedicate something rashly
and only later to consider one’s vows.(AK)
26 A wise king winnows out the wicked;
he drives the threshing wheel over them.(AL)
29 The glory of young men is their strength,
gray hair the splendor of the old.(AQ)
Footnotes
- Proverbs 20:27 Or A person’s words are
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Holy Bible, New International Version®, NIV® Copyright ©1973, 1978, 1984, 2011 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
NIV Reverse Interlinear Bible: English to Hebrew and English to Greek. Copyright © 2019 by Zondervan.