Aşezarea seminţiilor transiordaniene

32 Rubeniţii şi gadiţii, care aveau foarte multe turme, au văzut că pământurile Iazerului şi Ghiladului erau locuri bune pentru vite. Au venit la Moise, la preotul Elazar şi la conducătorii adunării şi le-au zis:

– Atarot, Dibon, Iazer, Nimra, Heşbon, Eleale, Sebam, Nebo şi Beon – ţinuturile pe care Domnul le-a lovit înaintea poporului Israel – sunt ţinuturi bune pentru vite, iar robii tăi au vite. Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, au adăugat ei, dă ţinuturile acestea în proprietatea robilor tăi şi nu ne trece peste Iordan.

Moise le-a răspuns gadiţilor şi rubeniţilor:

– Fraţii voştri se pregătesc de război, iar voi vreţi să rămâneţi aici? De ce vreţi să le descurajaţi inima israeliţilor şi să nu mai meargă în ţara pe care Domnul le-a dat-o? Aşa au făcut şi părinţii voştri pe care i-am trimis din

Kadeş-Barnea să iscodească ţara. După ce au mers în valea Eşcol şi au văzut ţara, au descurajat poporul ca să nu mai meargă în ţara pe care Domnul le-a dat-o. 10 Domnul s-a aprins de mânie în ziua aceea şi a jurat: 11 „Pentru că nu M-au urmat din toată inima lor, nici un bărbat peste douăzeci de ani care a ieşit din Egipt nu va vedea ţara pe care am promis-o prin jurământ lui Avraam, Isaac şi Iacov, 12 în afară de Caleb, fiul chenizitului Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun, căci ei L-au urmat din toată inima pe Domnul.“ 13 Atunci s-a aprins mânia Domnului împotriva lui Israel şi i-a făcut să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, până când toată generaţia care făcuse rău înaintea Lui a murit.

14 Şi iată că acum vă ridicaţi voi, copii de păcătoşi, şi luaţi locul părinţilor voştri ca să aprindeţi şi mai tare mânia Domnului împotriva lui Israel. 15 Dacă vă întoarceţi de la El, El va părăsi iarăşi pe poporul Său în pustie, iar cauza distrugerii lor veţi fi voi.

16 Atunci ei s-au apropiat de Moise şi i-au zis:

– Vom zidi aici ţarcuri pentru turmele noastre şi cetăţi pentru copiii noştri. 17 Apoi ne vom înarma în grabă şi vom merge înaintea israeliţilor până îi vom duce pe fiecare la locul lui. În acest timp copiii noştri vor locui în cetăţi fortificate pentru a fi protejaţi de locuitorii ţării. 18 Nu ne vom întoarce la familiile noastre înainte ca fiecare israelit să-şi fi primit moştenirea. 19 Nu vom mai moşteni nimic împreună cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că moştenirea noastră este la răsărit de Iordan.

20 Atunci Moise le-a răspuns:

– Dacă veţi face aşa, dacă vă veţi înarma ca să luptaţi înaintea Domnului, 21 dacă veţi trece cu toţi cei înarmaţi dincolo de Iordan, înaintea Domnului, până ce El Îşi va izgoni dinainte toţi duşmanii Lui, 22 şi dacă vă veţi întoarce numai după ce ţara va fi supusă Domnului, atunci veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel, iar ţinutul acesta va fi proprietatea voastră înaintea Domnului. 23 Dar dacă nu veţi face aşa, atunci veţi păcătui înaintea Domnului şi puteţi fi siguri că păcatul vostru vă va ajunge. 24 Construiţi cetăţi pentru copiii voştri şi ţarcuri pentru turmele voastre, dar împliniţi ce aţi promis cu gura voastră.

25 Gadiţii şi rubeniţii i-au zis lui Moise:

– Noi, robii tăi, vom face întocmai după poruncile stăpânului nostru. 26 Copiii şi soţiile noastre, turmele şi vitele noastre vor rămâne aici în fortificaţiile Ghiladului. 27 Dar robii tăi, toţi cei pregătiţi pentru război, vor trece dincolo să lupte înaintea Domnului, cum zice stăpânul nostru.

28 Atunci Moise le-a dat porunci cu privire la ei, preotului Elazar, lui Iosua, fiul lui Nun, şi conducătorilor familiilor din seminţiile israeliţilor. 29 El le-a zis:

– Dacă gadiţii şi rubeniţii, toţi cei pregătiţi pentru război, vor trece cu voi Iordanul înaintea Domnului şi veţi supune ţara, atunci să le daţi Ghiladul în stăpânire. 30 Dar dacă nu vor trece dincolo înarmaţi împreună cu voi, atunci să li se dea o proprietate în mijlocul vostru în Canaan.

31 Gadiţii şi rubeniţii au răspuns:

– Robii tăi vor face aşa cum a spus Domnul. 32 Vom trece înarmaţi în Canaan înaintea Domnului, iar proprietatea pe care o moştenim să fie de partea aceasta a Iordanului.

33 Atunci Moise a dat gadiţilor, rubeniţilor şi la jumătate din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif, regatul lui Sihon, regele amoriţilor, şi regatul lui Og, regele Başanului – ţara cu cetăţile ei, cetăţile cu teritoriile din jurul lor.

34 Gadiţii au zidit Dibonul, Atarotul, Aroerul, 35 Atrot-Şofanul, Iazerul, Iogbeha, 36 Bet-Nimra şi Bet-Haranul ca cetăţi fortificate şi au construit şi ţarcuri pentru turme.

37 Rubeniţii au rezidit Heşbonul, Eleale, Chiriatayim, 38 precum şi Nebo şi Baal-Meon (aceste nume au fost schimbate) şi Sibma. Ei au pus alte nume cetăţilor pe care le-au construit.

39 Urmaşii lui Machir, fiul lui Manase, s-au îndreptat către Ghilad, l-au cucerit şi i-au izgonit pe amoriţii care locuiau acolo. 40 Atunci Moise i-a dat Ghiladul lui Machir, fiul lui Manase, şi el a locuit acolo. 41 Iair, urmaşul lui Manase, a luat în stăpânire şi el câteva aşezări şi le-a numit Havot-Iair[a]. 42 Nobah a cucerit Chenatul şi satele din împrejurimile lui şi l-a numit Nobah, după numele lui.

Footnotes

  1. Numeri 32:41 Havot-Iair înseamnă Aşezările lui Iair

Galaadul dat lui Gad şi Ruben

32 Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad aveau o mare mulţime de vite şi au văzut că ţara lui Iaezer(A) şi ţara Galaadului erau un loc bun pentru vite. Atunci, fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au venit la Moise, la preotul Eleazar şi la mai-marii adunării şi le-au zis: „Atarot, Dibon, Iaezer, Nimra(B), Hesbon, Eleale, Sebam(C), Nebo şi Beon(D), ţara aceasta pe care(E) a lovit-o Domnul înaintea adunării lui Israel este un loc bun pentru vite, şi robii tăi au vite.” Apoi au adăugat: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, să se dea ţara aceasta în stăpânirea robilor tăi şi să nu ne treci peste Iordan.” Moise a răspuns fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben: „Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici? Pentru ce voiţi să muiaţi inima copiilor lui Israel şi să-i faceţi să nu treacă în ţara pe care le-o dă Domnul? Aşa au făcut şi părinţii voştri când i-am(F) trimis din Cades-Barnea să(G) iscodească ţara. S-au suit(H) până la valea Eşcol şi, după ce au iscodit ţara, au muiat inima copiilor lui Israel şi i-au făcut să nu intre în ţara pe care le-o dădea Domnul. 10 Şi Domnul(I) S-a aprins de mânie în ziua aceea şi a jurat zicând: 11 ‘Oamenii aceştia care s-au suit din Egipt, de la vârsta(J) de douăzeci de ani în sus, nu vor vedea ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci n-au(K) urmat în totul calea Mea, 12 afară de Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, şi Iosua, fiul lui Nun, care(L) au urmat în totul calea Domnului.’ 13 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a făcut să rătăcească(M) în pustie timp de patruzeci de ani, până la stingerea întregului(N) leat de oameni care făcuseră rău înaintea Domnului. 14 Şi iată că voi luaţi locul părinţilor voştri, ca nişte odrasle de oameni păcătoşi, ca să faceţi pe Domnul să Se aprindă(O) şi mai tare de mânie împotriva lui Israel. 15 Căci, dacă vă întoarceţi(P) de la El, El va lăsa mai departe pe Israel să rătăcească în pustie şi veţi aduce pierderea poporului acestuia întreg.” 16 Ei s-au apropiat de Moise şi au zis: „Vom face aici ocoale pentru vitele noastre şi cetăţi pentru pruncii noştri, 17 apoi ne vom(Q) înarma în grabă şi vom merge înaintea copiilor lui Israel, până îi vom duce în locul care le este rânduit, şi pruncii noştri vor locui în aceste cetăţi întărite, din pricina locuitorilor ţării acesteia. 18 Nu ne(R) vom întoarce în casele noastre mai înainte ca fiecare din copiii lui Israel să fi pus stăpânire pe moştenirea lui 19 şi nu vom stăpâni nimic cu ei dincolo de Iordan, nici mai departe, pentru că noi ne vom avea moştenirea(S) noastră dincoace de Iordan, la răsărit.” 20 Moise(T) le-a zis: „Dacă faceţi aşa, dacă vă înarmaţi ca să luptaţi înaintea Domnului, 21 dacă toţi aceia dintre voi care se vor înarma trec Iordanul înaintea Domnului, până ce va izgoni pe vrăjmaşii Lui dinaintea Lui, 22 şi dacă vă veţi întoarce(U) înapoi numai după ce ţara(V) va fi supusă înaintea Domnului, atunci veţi fi fără vină înaintea Domnului şi înaintea lui Israel, şi ţinutul acesta va fi moşia(W) voastră înaintea Domnului. 23 Dar, dacă nu faceţi aşa, păcătuiţi împotriva Domnului şi să ştiţi că păcatul(X) vostru vă va ajunge. 24 Zidiţi(Y) cetăţi pentru pruncii voştri şi ocoale pentru vitele voastre şi faceţi ce aţi spus cu gura voastră.” 25 Fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au zis lui Moise: „Robii tăi vor face tot ce porunceşte domnul nostru. 26 Pruncii(Z) noştri, nevestele, turmele noastre şi toate vitele noastre vor rămâne în cetăţile Galaadului, 27 iar robii(AA) tăi, toţi înarmaţi pentru război, vor merge să se lupte înaintea Domnului, cum zice domnul nostru.” 28 Moise a dat(AB) porunci cu privire la ei preotului Eleazar, lui Iosua, fiul lui Nun, şi capilor de familie din seminţiile copiilor lui Israel. 29 El le-a zis: „Dacă fiii lui Gad şi fiii lui Ruben trec cu voi Iordanul, înarmaţi cu toţii ca să lupte înaintea Domnului, după ce ţara va fi supusă înaintea voastră, să le daţi în stăpânire ţinutul Galaadului. 30 Dar dacă nu vor merge înarmaţi împreună cu voi, să se aşeze în mijlocul vostru în ţara Canaanului.” 31 Fiii lui Gad şi fiii lui Ruben au răspuns: „Vom face tot ce a spus robilor tăi Domnul. 32 Vom trece înarmaţi înaintea Domnului în ţara Canaanului, dar noi să ne avem moştenirea noastră dincoace de Iordan.”

Luarea în stăpânire a Galaadului

33 Moise(AC) a dat fiilor lui Gad şi fiilor lui Ruben şi la jumătate din seminţia lui Manase, fiul lui Iosif, împărăţia(AD) lui Sihon, împăratul amoriţilor şi împărăţia lui Og, împăratul Basanului, ţara cu cetăţile ei, cu ţinuturile cetăţilor ţării de jur împrejur. 34 Fiii lui Gad au zidit Dibonul(AE), Atarotul, Aroerul(AF), 35 Atrot-Şofan, Iaezer(AG), Iogbeha, 36 Bet-Nimra(AH) şi Bet-Haran, cetăţi întărite, şi au făcut staule pentru turme. 37 Fiii lui Ruben au zidit(AI) Hesbonul, Eleale, Chiriataim, 38 Nebo(AJ) şi Baal-Meon(AK), ale căror nume au fost schimbate(AL), şi Sibma şi au pus alte nume cetăţilor pe care le-au zidit. 39 Fiii lui Machir(AM), fiul lui Manase, au mers împotriva Galaadului şi au pus mâna pe el; au izgonit pe amoriţii care erau acolo. 40 Moise a dat(AN) Galaadul lui Machir, fiul lui Manase, care s-a aşezat acolo. 41 Iair(AO), fiul lui Manase, a pornit şi el şi a luat târgurile, şi le-a numit târgurile lui Iair(AP). 42 Nobah a pornit şi el şi a luat Chenatul, împreună cu cetăţile care ţineau de el, şi l-a numit Nobah, după numele lui.