Distrugerea Aradului

21 Când regele canaanit al Aradului, care locuia în Neghev[a], a auzit că Israel venea pe drumul spre Atarim, a pornit la luptă împotriva lui Israel şi a luat câţiva prizonieri. Atunci Israel a făcut un jurământ Domnului şi a zis: „Dacă vei da poporul acesta în mâinile noastre, vom nimici în întregime[b] cetăţile lor.“ Domnul a ascultat glasul lui Israel şi i-a dat pe canaaniţi în mâinile lor; i-au nimicit în întregime pe ei şi cetăţile lor. Locul acela a fost numit Horma[c].

Şarpele din bronz

De la muntele Hor au pornit pe drumul către Marea Roşie[d] ca să ocolească ţara Edom; dar poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit împotriva Domnului şi împotriva lui Moise: „De ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Nu mai avem nici pâine, nici apă şi sufletul nostru s-a scârbit de această mâncare mizerabilă!“

Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi veninoşi; ei i-au muşcat pe israeliţi şi mulţi din popor au murit. Poporul a venit la Moise şi i-a spus: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului să alunge de la noi aceşti şerpi.“ Moise s-a rugat pentru popor.

Domnul i-a zis lui Moise: „Fă un şarpe şi agaţă-l pe un stâlp. Oricine este muşcat şi va privi spre el, va trăi.“ Şi astfel, Moise a făcut un şarpe din bronz şi l-a înălţat pe un stâlp. Oricine era muşcat de vreun şarpe şi privea spre şarpele din bronz trăia.

Spre Moab

10 Israeliţii au plecat de acolo şi şi-au aşezat tabăra la Obot. 11 Au plecat din Obot şi şi-au aşezat tabăra la

Iye-Abarim, în pustia dinaintea Moabului, înspre răsăritul soarelui. 12 De acolo au plecat şi şi-au aşezat tabăra în valea Zered. 13 De acolo au plecat şi şi-au aşezat tabăra dincolo de Arnon care curge prin pustie şi care iese din teritoriul amoriţilor. Arnonul indică hotarul dintre moabiţi şi amoriţi. 14 De aceea se spune în Cartea Războaielor Domnului[e]:

„...Waheb în Sufa[f] şi uedurile[g];
    Arnonul 15 şi albiile uedurilor
care se întind înspre aşezarea Arului
    şi se proptesc de hotarul Moabului“.

16 De acolo au plecat spre Beer. La această fântână Domnul i-a zis lui Moise: „Adună poporul laolaltă şi Eu îi voi da apă.“ 17 Atunci Israel a cântat cântarea aceasta:

„Țâşneşte, fântână!
    Cântaţi despre ea,
18 despre fântâna[h] pe care au săpat-o prinţii,
    pe care au săpat-o nobilii poporului,
        nobili cu sceptre şi toiege!“[i]

Apoi a plecat din pustie spre Matana; 19 din Matana la Nahaliel, de la Nahaliel la Bamot 20 şi de la Bamot în valea din regiunea Moabului, unde, de pe vârful muntelui Pisga se vede toată pustia.

Înfrângerea lui Sihon şi Og

21 Israel a trimis soli lui Sihon, regele amoriţilor, ca să-i spună: 22 „Lasă-mă să trec prin ţara ta! Nu ne vom împrăştia prin câmpii sau prin vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“

23 Dar Sihon nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul, ci şi-a adunat toţi oamenii, a ieşit la luptă împotriva lui Israel în pustie şi l-a atacat la Iahaţ. 24 Însă Israel l-a învins, măcelărindu-l cu sabia. Apoi i-a luat în stăpânire ţara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul cu amoniţii, căci amoniţii îşi întăriseră hotarul. 25 Israel a cucerit toate cetăţile amoriţilor şi a locuit în ele, inclusiv în Heşbon şi în toate satele din împrejurimile lui. 26 Heşbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriţilor, care luptase înainte cu fostul rege al moabiţilor şi îi luase acest pământ până la Arnon. 27 De aceea zic poeţii[j]:

„Veniţi la Heşbon! Să fie rezidit!
    Să fie fortificată cetatea lui Sihon!

28 Un foc a ieşit din Heşbon,
    o flacără din cetatea lui Sihon;
ea a mistuit Arul Moabului
    şi pe conducătorii înălţimilor Arnonului.
29 Vai de tine, Moab!
    Eşti nimicit, popor al lui Chemoş!
Ţi-ai risipit fiii
    şi ţi-ai dat fiicele sclave
        lui Sihon, regele amoriţilor!

30     Noi i-am spulberat,
    am distrus Heşbonul până la Dibon,
am devastat până la Nofah,
    care se întinde până la Medeba[k].“

31 Astfel Israel a locuit în ţara amoriţilor.

32 După ce Moise a trimis iscoade la Iazer, israeliţii au cucerit satele din împrejurimi şi i-au izgonit pe amoriţii care locuiau acolo. 33 Apoi s-au întors şi au urcat pe drumul către Başan. Og, regele Başanului, le-a ieşit înainte împreună cu toţi oamenii lui ca să se lupte cu ei la Edrei.

34 Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul şi ţara sa. Să-i faci aşa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriţilor, care locuia în Heşbon.“

35 Astfel ei l-au lovit, pe el împreună cu fiii lui şi cu tot poporul lui, până ce n-a mai rămas nici un supravieţuitor. Apoi au luat în stăpânire ţara lui.

Footnotes

  1. Numeri 21:1 Vezi nota de la 13:17
  2. Numeri 21:2 Termenul ebraic se referă la un lucru sau o persoană dedicate irevocabil Domnului, fie ca dar, fie printr-o distrugere completă; şi în v. 3.
  3. Numeri 21:3 Horma înseamnă Nimicire
  4. Numeri 21:4 Vezi nota de la 14:25
  5. Numeri 21:14 O veche culegere de texte epice, astăzi pierdută
  6. Numeri 21:14 Sensul în ebraică al acestei expresii este nesigur
  7. Numeri 21:14 Uedul este o vale situată într-un ţinut arid care acumulează apele de pe versanţi în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar; şi în v. 15
  8. Numeri 21:18 Sau: Cântaţi-i, / 18 cântaţi-i fântânii
  9. Numeri 21:18 Cântare prezentă probabil în Cartea Războaielor Domnului
  10. Numeri 21:27 O baladă amorită, probabil prezentă în Cartea Războaielor Domnului
  11. Numeri 21:30 Sensul versetului în ebraică este nesigur

Israeliţii în luptă cu canaaniţii

21 Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit(A) că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război. Atunci(B) Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.” Domnul a auzit glasul lui Israel şi a dat pe canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor, şi locul acela l-au numit Horma (Nimicire deplină).

Şerpii înfocaţi

Au(C) plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să(D) ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum şi a vorbit(E) împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru(F) ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit(G) sufletul de această hrană proastă.” Atunci, Domnul(H) a trimis împotriva poporului nişte(I) şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel. Poporul(J) a venit la Moise şi a zis: „Am(K) păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te(L) Domnului ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.” Moise(M) a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă trăia.

Alte călătorii ale israeliţilor

10 Copiii lui Israel au plecat şi au(N) tăbărât la Obot. 11 Au plecat(O) din Obot şi au tăbărât(P) la Iie-Abarim, în pustia din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui. 12 De acolo au plecat şi au tăbărât în valea Zered. 13 De acolo au plecat şi au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieşind din ţinutul amoriţilor, căci Arnonul(Q) face hotarul Moabului, între Moab şi amoriţi.

14 De aceea se zice în Cartea Războaielor Domnului:

„Vaheb în Sufa,
Şivoaiele Arnonului
15 Şi scurgerile şuvoaielor,
Care se întind înspre Ar şi se ating(R) cu hotarul lui Moab.”

16 De acolo s-au dus(S) la Beer (Fântână). La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul şi le voi da apă.”

17 Atunci a cântat(T) Israel cântarea aceasta:

„Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
18 Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile,
Pe care au săpat-o mai-marii poporului,
Cu toiagul de cârmuire(U), cu toiegele lor!”

Din pustia aceasta s-au dus la Matana; 19 din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot; 20 din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre(V) pustie.

Sihon şi Og

21 Israel(W) a trimis soli la Sihon, împăratul amoriţilor, ca să-i spună: 22 „Lasă-mă(X) să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.” 23 Sihon(Y) n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la Iahaţ(Z) şi s-a luptat împotriva lui Israel. 24 Israel(AA) l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon, căci hotarul copiilor lui Amon era întărit. 25 Israel a luat toate cetăţile acelea şi s-a aşezat în toate cetăţile amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi. 26 Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului şi-i luase toată ţara până la Arnon.

27 De aceea zic poeţii:

„Veniţi la Hesbon!
Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.
28 Căci a ieşit(AB) un foc din Hesbon,
O flacără din cetatea lui Sihon,
Şi a mistuit pe(AC) Ar-Moab,
Pe locuitorii înălţimilor Arnonului.
29 Vai de tine, Moab!
Eşti pierdut, poporul lui Chemoş!(AD)
El a făcut pe fiii lui fugari,
Şi pe fetele lui le-a dat roabe
Lui Sihon, împăratul amoriţilor.
30 Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor:
Din Hesbon până la(AE) Dibon totul este nimicit;
Am pustiit până la Nofah,
Care se întinde până la(AF) Medeba.”

31 Israel s-a aşezat astfel în ţara amoriţilor. 32 Moise a trimis să iscodească Iaezerul(AG). Au luat satele care ţineau de el şi au izgonit pe amoriţii care erau în ele. 33 Au(AH) schimbat(AI) apoi drumul şi s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la(AJ) Edrei. 34 Domnul a zis lui Moise: „Nu(AK) te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui şi toată ţara lui; să-i(AL) faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.” 35 Şi ei l-au(AM) bătut, pe el şi pe fiii lui şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape unul măcar, şi au pus mâna pe ţara lui.