Ipocrizia fariseilor

12 Între timp, mulţimea s-a adunat cu miile, aşa că se călcau în picioare unii pe alţii. Isus a început să le vorbească mai întâi ucenicilor Săi: „Păziţi-vă de drojdia fariseilor, care este ipocrizia! Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit şi nimic ascuns care nu va fi făcut cunoscut! De aceea orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi şoptit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.

Teamă de Dumnezeu, nu de oameni

Vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care, după aceea, nu mai pot face nimic! Vă voi arăta însă de Cine să vă temeţi: temeţi-vă de Cel Care, după ce omoară, are autoritatea de a arunca în Gheenă[a]! Da, vă spun, de Acela să vă temeţi! Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi assarioni[b]? Şi totuşi nici măcar una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu! Cât despre voi, chiar şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate! Nu vă temeţi! Voi sunteţi mai valoroşi decât multe vrăbii!

Vă spun că pe oricine Mă va mărturisi în faţa oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Însă cel care se va lepăda de Mine în faţa oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Şi oricine va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar cel care va blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat.

11 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, a conducătorilor şi a autorităţilor, să nu vă îngrijoraţi cu privire la cum vă veţi apăra sau ce veţi spune, 12 pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneţi.“

Pilda bogatului nesăbuit

13 Cineva din mulţime I-a zis:

– Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!

14 Dar Isus i-a răspuns:

– Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor între voi?!

15 Apoi le-a zis: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiilor lui!“

16 Şi le-a spus o pildă:

„Ogorul unui om bogat rodise din belşug. 17 El se gândea în sine însuşi şi zicea: «Ce să fac, pentru că nu mai am unde să-mi depozitez roadele?!»

18 Atunci a zis: «Iată ce voi face: îmi voi dărâma hambarele, voi construi altele mai mari şi voi depozita acolo tot grâul şi toate bunurile mele. 19 Apoi voi zice sufletului meu: ‘Suflete, ai multe bunuri, adunate pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te!’»

20 Dar Dumnezeu i-a zis: «Nesăbuitule! Chiar în noaptea aceasta ţi se cere sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?!» 21 Aşa este cel care adună pentru sine, dar care nu este bogat faţă de Dumnezeu!“

Despre îngrijorări

22 Apoi le-a zis ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca! 23 Căci viaţa este mai mult decât mâncarea, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Uitaţi-vă cu atenţie la corbi: ei nici nu seamănă, nici nu seceră şi nu au nici cămară, nici hambar. Şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai valoroşi sunteţi voi decât păsările! 25 Şi apoi cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot[c] la firul vieţii lui[d]?! 26 Deci dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, de ce vă mai îngrijoraţi de celelalte?!

27 Uitaţi-vă cu atenţie cum cresc crinii: ei nici nu trudesc din greu, nici nu torc[e]. Şi totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei! 28 Iar dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?!

29 Nu căutaţi ce să mâncaţi şi ce să beţi, nici nu fiţi îngrijoraţi, 30 căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută! Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de ele. 31 Căutaţi în schimb Împărăţia Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatălui vostru Îi face plăcere să vă dea Împărăţia! 33 Vindeţi-vă bunurile şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie nici un hoţ şi unde n-o distruge nici o molie. 34 Căci acolo unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!

Îndemn la veghere

35 Coapsele să vă fie încinse şi lămpile aprinse, 36 întocmai ca acelor oameni care îşi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă imediat, atunci când va veni şi va bate la uşă. 37 Ferice de sclavii aceia pe care stăpânul, la venirea lui, îi va găsi veghind! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să se aşeze la masă şi se va apropia să le slujească! 38 Fie că vine la a doua strajă[f] din noapte, fie că vine la a treia strajă[g], fericiţi sunt aceia pe care-i va găsi astfel! 39 Să ştiţi că, dacă stăpânul casei ar şti la ce oră vine hoţul, (ar veghea şi)[h] n-ar lăsa să i se spargă casa. 40 Deci, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!“

Sclavul credincios şi înţelept

41 Petru L-a întrebat:

– Doamne, pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?

42 Domnul a răspuns:

– Cine este deci administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl va pune responsabil peste ceilalţi slujitori ai săi, ca să le dea partea de hrană la timp? 43 Ferice de sclavul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 44 Adevărat vă spun că îl va pune responsabil peste toate bunurile sale! 45 Dar dacă sclavul acela îşi zice în inima lui: „Stăpânul meu întârzie să vină!“ şi începe să bată pe slujitori şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul acelui sclav va veni într-o zi în care el nu se aşteaptă şi la o oră pe care nu o ştie. El îl va tăia în două[i] şi-i va stabili partea la un loc cu necredincioşii.

47 Sclavul acela, care ştie voia stăpânului său şi nu se pregăteşte sau nu face potrivit cu voia acestuia, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Iar cel ce nu ştie, însă face lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu mai puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult.

Nu pacea, ci dezbinarea

49 Eu am venit să arunc foc pe pământ şi cât aş vrea ca focul să fi fost deja aprins! 50 Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de apăsat sunt până este îndeplinit! 51 Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Vă spun că nu, ci mai degrabă dezbinare. 52 Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi şi doi împotriva a trei.

53 Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului
    şi fiul împotriva tatălui,
mama împotriva fiicei
    şi fiica împotriva mamei,
soacra împotriva nurorii ei
    şi nora împotriva soacrei.

Înţelegând vremurile

54 Apoi le-a mai zis mulţimilor: „Când vedeţi un nor ridicându-se la apus, ziceţi imediat: «Vine ploaia!» şi aşa se întâmplă. 55 Iar când vântul suflă din sud, ziceţi: «Va fi arşiţă!» şi aşa se întâmplă. 56 Ipocriţilor! Înfăţişarea cerului şi a pământului ştiţi s-o deosebiţi, dar perioada aceasta cum de n-o deosebiţi?

57 Şi de ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept? 58 În timp ce te duci cu acuzatorul tău la magistrat, dă-ţi silinţa, pe drum, să te împaci cu el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna ofiţerului, iar ofiţerul să te arunce în închisoare! 59 Îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit şi ultimul lepton[j]!“

Footnotes

  1. Luca 12:5 Gr.: Ghe(h)ena, termen ce desemna Valea (fiilor lui) Hinom (ebr.: Ghe-Hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde în vremea lui Ahaz şi Manase îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6); Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), care a devenit apoi un loc în care deşeurile ardeau continuu; valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale
  2. Luca 12:6 Lat.: as, monedă romană de bronz, care valora a 16-a parte dintr-un denar (pentru denar vezi nota de la 7:41)
  3. Luca 12:25 Sau: o oră, cotul putându-se referi şi la o unitate de măsurare a vieţii (oră, zi, an)
  4. Luca 12:25 Sau: mărimea (înălţimea) lui
  5. Luca 12:27 Unele mss conţin: nici nu torc, nici nu ţes
  6. Luca 12:38 Între orele 21:00-24:00; evreii au împrumutat de la romani împărţirea nopţii în 4 străji a câte 3 ore; în VT noaptea era împărţită în 3 străji a câte 4 ore (apus-22:00; 22:00-2:00; 2:00-răsărit)
  7. Luca 12:38 Între orele 24:00-3:00
  8. Luca 12:39 Unele mss importante nu conţin aceste cuvinte
  9. Luca 12:46 Sau: îl va pedepsi aspru
  10. Luca 12:59 Un lepton era jumătate de cvadrant (pentru cvadrant vezi nota de la 12:6) şi a 128-a parte dintr-un denar (pentru denar vezi nota de la 7:41)

Despre făţărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt

12 În vremea aceea(A), când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: „Mai întâi de toate, păziţi-vă(B) de aluatul fariseilor, care este făţărnicia. Nu(C) este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. (D) spun vouă, prietenii(E) Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi nici una din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Eu(F) vă spun: pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu, dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Şi(G) oricui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta, dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 11 Când(H) vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi, 12 căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”

Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina

13 Unul din mulţime a zis lui Isus: „Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră”. 14 „Omule(I)”, i-a răspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” 15 Apoi le-a zis: „Vedeţi(J) şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui”. 16 Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. 17 Şi el se gândea în sine şi zicea: ‘Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. 18 Iată, a zis el, ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele 19 şi voi zice sufletului meu: «Suflete(K), ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!»’ 20 Dar Dumnezeu i-a zis: ‘Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va(L) cere înapoi sufletul, şi(M) lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?’ 21 Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi(N) nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.”

Îngrijorările

22 Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu(O) vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. 23 Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar, şi totuşi Dumnezeu(P) îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! 25 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? 26 Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte? 27 Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28 Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? 29 Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea. 30 Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. 31 Căutaţi(Q) mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică, pentru că(R) Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. 33 Vindeţi(S) ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă(T) rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.

Îndemn la veghere

35 Mijlocul(U) să vă fie încins şi făcliile(V), aprinse. 36 Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. 37 Ferice(W) de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. 38 Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39 (X) ştiţi bine că, dacă ar şti stăpânul casei la ce ceas va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. 40 Şi(Y) voi dar fiţi gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.”

Ispravnicul credincios

41 „Doamne”, I-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toţi?” 42 Şi Domnul a zis: „Cine(Z) este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? 43 Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! 44 Adevărat(AA) vă spun că îl va pune peste toată avuţia sa. 45 Dar(AB), dacă robul acela zice în inima lui: Stăpânul meu zăboveşte să vină, dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. 47 Robul(AC) acela, care a ştiut voia stăpânului său şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar(AD) cine n-a ştiut-o şi a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puţine lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.

Foc pe pământ

49 Eu am venit să arunc un foc(AE) pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum! 50 Am un botez cu(AF) care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească! 51 Credeţi(AG) că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu, ci(AH) mai degrabă dezbinare. 52 Căci(AI), de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi şi doi, împotriva a trei. 53 Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului şi fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei şi fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii şi nora, împotriva soacrei.”

Semnele vremurilor

54 El a mai zis noroadelor: „Când(AJ) vedeţi un nor ridicându-se la apus, îndată ziceţi: ‘Vine ploaia’. Şi aşa se întâmplă. 55 Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: ‘Are să fie zăduf’. Şi aşa se întâmplă. 56 Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi, vremea aceasta cum de n-o deosebiţi? 57 Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept? 58 Când(AK) te duci cu pârâşul tău înaintea judecătorului, pe drum(AL) caută să scapi de el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi temnicerul să te arunce în temniţă. 59 Îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi cel mai de pe urmă bănuţ.”