13 Gloria Libanului va veni la tine –
    chiparosul, ulmul şi pinul împreună –
pentru a împodobi locul Sanctuarului Meu
    şi Eu voi glorifica astfel locul unde Mi se odihnesc picioarele.
14 Urmaşii celor ce te-au asuprit
    vor veni plecându-se înaintea ta
şi cei ce te-au dispreţuit
    se vor prosterna la picioarele tale;
te vor numi Cetatea Domnului,
    Sionul Sfântului lui Israel.

15 În loc să mai fii părăsită,
    urâtă şi ocolită de toţi,
Eu voi face din tine o minunăţie veşnică
    şi o pricină de bucurie pentru toate generaţiile.

Read full chapter