Add parallel Print Page Options

Prăbuşirea Siriei şi a lui Israel

Domnul mi-a zis: „Ia o tablă mare şi scrie(A) pe ea aşa, ca să se înţeleagă: ‘Grăbeşte-te de prădează, aruncă-te asupra prăzii.’ Am luat cu mine nişte martori vrednici de credinţă: pe preotul Urie(B) şi pe Zaharia, fiul lui Berechia. M-am apropiat de prorociţă. Ea a zămislit şi a născut un fiu. Apoi, Domnul mi-a zis: ‘Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz. (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii.)’ Căci(C), înainte ca să ştie copilul să spună: ‘tată’ şi ‘mamă’ se vor lua dinaintea împăratului Asiriei bogăţiile(D) Damascului şi prada Samariei.” Domnul mi-a vorbit iarăşi şi mi-a zis: „Pentru că poporul acesta a dispreţuit apele din Siloe(E), care curg lin, şi s-a bucurat de(F) Reţin şi de fiul lui Remalia, iată, Domnul va trimite împotriva lor apele puternice şi mari ale Râului (Eufrat), adică pe împăratul(G) Asiriei cu toată puterea lui; pretutindeni el va ieşi din albia lui şi se va vărsa peste malurile lui; va pătrunde în Iuda, va da peste maluri, va năvăli şi va(H) ajunge până la gât. Iar aripile întinse ale oastei lui vor umple întinderea ţării tale, Emanuele(I)! Scoateţi strigăte(J) de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. 10 Faceţi la planuri(K) cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi hotărâri cât voiţi, căci(L) vor fi fără urmări! Căci(M) Dumnezeu este cu noi (Emanuel).” 11 Aşa mi-a vorbit Domnul când m-a apucat mâna Lui şi m-a înştiinţat să nu umblu pe calea poporului acestuia: 12 „Nu numiţi uneltire tot ce numeşte poporul(N) acesta uneltire şi(O) nu vă temeţi de ce se teme el, nici nu vă speriaţi! 13 Sfinţiţi însă pe(P) Domnul oştirilor. De El(Q) să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi. 14 Şi atunci El(R) va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră(S) de poticnire, o stâncă de păcătuire pentru cele două case ale lui Israel, un laţ şi o cursă pentru locuitorii Ierusalimului! 15 Mulţi se(T) vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi. – 16 Înveleşte această mărturie, pecetluieşte această descoperire între ucenicii Mei.” 17 Eu nădăjduiesc în Domnul, care Îşi ascunde(U) Faţa de casa lui Iacov. În El îmi pun încrederea(V). 18 Iată(W), eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul suntem(X) nişte semne şi nişte minuni în Israel, din partea Domnului oştirilor, care locuieşte pe Muntele Sionului. 19 Dacă vi se zice însă: „Întrebaţi(Y) pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc(Z) şi bolborosesc!”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe(AA) cei morţi pentru cei vii? 20 La(AB) lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu(AC) vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. 21 El va pribegi prin ţară apăsat şi flămând şi, când îi va fi foame, se va mânia, şi va huli(AD) pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus, 22 fie că se va(AE) uita spre pământ, iată, nu va fi decât necaz, negură, nevoie neagră şi se va vedea izgonit în întuneric(AF) beznă.

Semnul lui Maher-şalal-haş-baz

Domnul mi-a zis: „Ia o placă mare şi scrie pe ea cu un stilet obişnuit[a]: «Maher-şalal-haş-baz[b]». Iar ca martori vrednici de încredere îi voi chema pe preotul Urie şi pe Zaharia, fiul lui Ieberechia.“

M-am apropiat apoi de profetesă; ea a a rămas însărcinată şi a născut un fiu. Domnul mi-a zis: „Pune-i numele Maher-şalal-haş-baz. Înainte să ştie copilul să zică: «Tatăl meu!» şi «Mama mea!», bogăţia Damascului şi prada din Samaria vor fi luate de împăratul Asiriei.“

Domnul mi-a vorbit din nou astfel:

„Pentru că poporul acesta a refuzat
    apele din Şiloah[c] care curg lin,
şi s-a bucurat
    de[d] Reţin şi de fiul lui Remalia,
de aceea Stăpânul va ridica împotriva ta
    apele mari şi puternice ale râului[e],
        adică pe împăratul Asiriei şi toată gloria sa.
El se va ridica deasupra albiei
    şi se va revărsa peste maluri!
Va năvăli în Iuda ca un puhoi
    şi, curgând peste, le va ajunge până la gât!
Aripile sale întinse
    vor acoperi întinderea ţării tale, Emanuele[f]!“
„Faceţi rău, popoare, cât voiţi,
    căci tot veţi fi zdrobite!
Luaţi aminte voi, toate ţările îndepărtate!
    Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobite!
        Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobite!
10 Faceţi planuri cât voiţi, căci tot vor fi zădărnicite!
    Luaţi hotărâri cât voiţi, căci nu vor rămâne în picioare,
        pentru că Dumnezeu este cu noi[g]!“

Israel să se teamă de Domnul

11 Domnul mi-a vorbit în timp ce mâna Sa puternică era asupra mea şi m-a avertizat să nu umblu pe calea acestui popor. El a zis:

12 „Nu numiţi uneltire
    tot ceea ce poporul acesta numeşte uneltire!
Nu vă temeţi de ce se teme el
    şi nu vă înspăimântaţi!
13 Ci pe Domnul Oştirilor să-L priviţi ca sfânt;
    El este Cel de Care să vă temeţi şi de El trebuie să vă înspăimântaţi.
14         El va fi un Lăcaş,
însă pentru cele două Case ale lui Israel
    va fi o piatră de poticnire
        şi o stâncă de cădere;
va fi un laţ şi o cursă
    pentru locuitorii Ierusalimului.
15 Mulţi dintre ei se vor împiedica,
    vor cădea şi vor fi sfărâmaţi,
        vor fi prinşi în laţ şi capturaţi.“

16 „Leagă această mărturie,
    şi pecetluieşte această învăţătură între ucenicii Mei!
17 Voi nădăjdui în Domnul,
    Care Îşi ascunde faţa de Casa lui Iacov,
        şi îmi voi pune încrederea în El!
18 Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul!
    Suntem semne şi prevestiri în Israel
        de la Domnul Oştirilor, Care locuieşte pe muntele Sion.

19 Dacă vă vor zice să întrebaţi pe cei ce cheamă duhurile morţilor şi pe descântători, pe cei care îngaimă şi bolborosesc, să răspundeţi: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? De ce să întrebe pe cei morţi şi nu pe cei vii? 20 La învăţătură şi la mărturie!» Dacă ei nu vor vorbi aşa, nu vor vedea lumina zorilor.

21 Necăjiţi şi flămânzi
    vor pribegi prin ţară,
iar când le va fi foame
    se vor mânia şi, uitându-se în sus,
        vor blestema pe regele lor şi pe Dumnezeul lor.
22 Apoi se vor uita spre pământ
    şi vor vedea numai necaz, întuneric şi negură înspăimântătoare

şi vor fi izgoniţi în întuneric.

Footnotes

  1. Isaia 8:1 Sau: cu litere obişnuite
  2. Isaia 8:1 Maher-şalal-haş-baz înseamnă Grăbeşte-te să jefuieşti, aruncă-te asupra prăzii; şi în v. 3
  3. Isaia 8:6 Numele unui izvor care alimenta cu apă Ierusalimul
  4. Isaia 8:6 Sensul termenului în ebraică este nesigur; sau: a tremurat înaintea lui
  5. Isaia 8:7 Eufrat
  6. Isaia 8:8 Emanuel înseamnă Dumnezeu este cu noi
  7. Isaia 8:10 Ebr.: Emanuel