Semnul lui Emanuel

În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Reţin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia şi rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reuşit să-l cucerească. Când Casa lui David a aflat că Aram s-a aliat cu Efraim[a], inima lui Ahaz şi a poporului său a început să tremure aşa cum tremură copacii din pădure din pricina vântului. Atunci Domnul i-a zis lui Isaia:

– Du-te împreună cu fiul tău Şear-Iaşub[b] ca să-l întâlneşti pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului şi spune-i: „Fii cu băgare de seamă, stai liniştit şi nu te teme! Nu te lăsa copleşit din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Reţin, a lui Aram şi a fiului lui Remalia. Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim şi cu fiul lui Remalia, uneltesc împotriva ta, zicând: «Să atacăm Iuda, s-o sfâşiem şi s-o împărţim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l punem rege peste ea!» Stăpânul Domn însă spune astfel:

«Aşa ceva nu se va întâmpla,
    nu va avea loc,
pentru că Damascul este capitala Aramului,
    iar căpetenia Damascului este Reţin.
În ceea ce-l priveşte pe Efraim,
    în şaizeci şi cinci de ani va fi prea împrăştiat ca să mai fie un popor.
Samaria este capitala lui Efraim,
    iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia.
Dacă nu veţi sta fermi în credinţă,
    nu veţi mai sta deloc!»“

Read full chapter

Footnotes

  1. Isaia 7:2 Sau: şi-a cantonat oştirea în Efraim
  2. Isaia 7:3 Şear-Iaşub înseamnă O rămăşiţă se va întoarce