29 Iov şi-a continuat discursul şi a mai zis:

„O! de-aş mai fi ca în lunile trecute,
    ca în zilele când mă păzea Dumnezeu!
Când candela Lui lumina peste capul meu
    şi prin lumina Lui umblam în întuneric!
Când eram în zilele puterii mele,
    când prietenia lui Dumnezeu era peste cortul meu,
când Cel Atotputernic era încă cu mine
    şi copiii mei erau în jurul meu,
când mi se scăldau paşii în smântână,
    iar stânca turna lângă mine pâraie de untdelemn.
Când mergeam la poarta cetăţii,
    când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
cei tineri mă vedeau şi se trăgeau înapoi
    şi cei bătrâni se ridicau şi rămâneau în picioare,
conducătorii se opreau din vorbit
    şi-şi puneau mâna la gură,
10 glasul căpeteniilor amuţea
    şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Oricine mă auzea mă vorbea de bine
    şi oricine mă vedea era de partea mea,
12 pentru că scăpam pe săracul care cerea ajutor
    şi pe orfanul care nu avea sprijin.
13 Omul care murea mă binecuvânta;
    făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea precum cu o haină,
    judecata dreaptă îmi era robă şi turban;
15 eram ochi pentru cel orb
    şi picior pentru cel olog;
16 eram tată pentru cel în nevoie
    şi cercetam cauza celui străin.
17 Zdrobeam colţii celui nedrept
    şi smulgeam prada din dinţii lui.
18 Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu
    şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcinile mele vor ajunge la apă
    şi roua va sta toată noaptea pe ramurile mele;
20 gloria mea va fi mereu proaspătă,
    iar în mână voi avea întotdeauna un arc nou.»

21 Toţi mă ascultau şi aşteptau,
    tăceau aşteptând sfatul meu.
22 După ce vorbeam, nu mai vorbea nimeni,
    şi cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23 Ei mă aşteptau cum se aşteaptă ploaia,
    îşi deschideau gura ca după o ploaia târzie[a].
24 Când îşi pierdeau încrederea, le zâmbeam,
    şi seninătatea feţei mele le era scumpă[b].
25 Le alegeam calea şi le eram conducător,
    locuiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
        eram ca unul care îi mângâie pe cei ce se jelesc.

Footnotes

  1. Iov 29:23 Sau: ploaie primăveratică, sezonul ploios în Canaan începând în octombrie şi sfârşindu-se în aprilie
  2. Iov 29:24 Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; sau: şi nu puteau izgoni seninătatea (lumina) de pe faţa mea

Iov, mai înainte

29 Iov a luat din nou cuvântul în pilde şi a zis:

„Oh, cum nu pot să fiu ca(A) în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
când(B) candela Lui strălucea deasupra capului meu
şi lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,
când Dumnezeu veghea ca un prieten(C) peste cortul meu,
când Cel Atotputernic încă era cu mine
şi când copiii mei stăteau în jurul meu;
când mi se scăldau paşii(D) în smântână
şi stânca(E) vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii
şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,
bătrânii se sculau şi stăteau în picioare.
Mai-marii îşi opreau cuvântările
şi îşi puneau(F) mâna la gură.
10 Glasul căpeteniilor tăcea
şi li se lipea limba(G) de cerul gurii.
11 Urechea care mă auzea mă numea fericit,
ochiul care mă vedea mă lăuda.
12 Căci scăpam(H) pe săracul care cerea ajutor
şi pe orfanul lipsit de sprijin.
13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,
umpleam de bucurie inima văduvei.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea(I) şi-i slujeam de îmbrăcăminte,
neprihănirea îmi era manta şi turban.
15 Orbului(J) îi eram ochi
şi şchiopului, picior.
16 Celor nenorociţi le eram tată
şi cercetam pricina(K) celui necunoscut.
17 Rupeam falca(L) celui nedrept
şi-i smulgeam prada din dinţi.
18 Atunci ziceam: ‘În cuibul(M) meu voi muri,
zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Apa(N) va pătrunde în rădăcinile mele,
roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20 Slava mea va înverzi neîncetat
şi arcul(O) îmi va întineri în mână.’
21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau,
tăceau înaintea sfaturilor mele.
22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea
şi cuvântul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23 Mă aşteptau ca pe ploaie,
căscau gura ca după ploaia(P) de primăvară.
24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam,
şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25 Îmi plăcea să mă duc la ei şi mă aşezam în fruntea lor;
eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri,
ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.