14 Şi acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu integritate şi cu credincioşie! Îndepărtaţi zeii cărora le-au slujit strămoşii voştri dincolo de râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului! 15 Iar dacă nu doriţi să slujiţi Domnului, atunci alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: fie zeilor cărora le slujeau strămoşii voştri dincolo de râu, fie zeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi! Cât despre mine, eu şi familia mea Îi vom sluji Domnului!

16 – Departe de noi gândul să-L părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei! a răspuns poporul.

Read full chapter