Teritoriul moştenit de seminţia lui Manase

17 Teritoriul seminţiei lui Manase, întâiul născut al lui Iosif, era următorul: lui Machir, întâiul născut al lui Manase şi tatăl lui Ghilad, i s-a dat Ghiladul şi Başanul, pentru că el era un războinic. De asemenea, li s-a dat un teritoriu şi celorlalţi fii ai lui Manase, potrivit clanurilor lor: Abiezer cu fiii lui, Helek cu fiii lui, Asriel cu fiii lui, Şehem cu fiii lui, Hefer cu fiii lui şi Şemida cu fiii lui; aceştia erau fiii lui Manase, fiul lui Iosif, potrivit clanurilor lor.

Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Ghilad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, nu a avut fii, ci doar fete ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. Ele s-au prezentat înaintea preotului Elazar, înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea conducătorilor, spunând: „Domnul i-a poruncit lui Moise să ne fie dată o moştenire în mijlocul rudelor noastre.“ Iosua le-a dat o parte de moştenire printre fraţii tatălui lor, întocmai după porunca Domnului. Teritoriul lui Manase era alcătuit astfel din zece părţi, în afară de Ghilad şi Başan, care erau dincolo de Iordan, căci fetele lui Manase primiseră o moştenire printre fiii acestuia, iar ţinutul Ghiladului fusese dat celorlalţi fii ai lui Manase.

Hotarul teritoriului manasit se întindea de la Aşer până la Micmetat, în partea de răsărit a Şehemului, continuând spre sud până la locuitorii din En-Tapuah. Regiunea Tapuahului aparţinea lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase aparţinea efraimiţilor. Hotarul cobora apoi prin sudul uedului[a] Kana. Aceste cetăţi efraimite se aflau pe teritoriu manasit, hotarul lui Manase trecând pe la nord de ued şi ajungând apoi la ţărmul mării. 10 În sud era teritoriul lui Efraim, iar în nord, cel al lui Manase, ambele având ieşire la mare, hotarul atingând apoi teritoriul lui Aşer în partea de nord şi pe cel al lui Isahar în partea de răsărit. 11 Manase mai avea stăpânire în Isahar şi în Aşer peste Bet-Şan cu satele dimprejurul lui, peste Ibleam cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Dor cu satele dimprejurul lui, precum şi peste locuitorii din En-Dor cu satele dimprejurul lui, peste locuitorii din Taanah cu satele dimprejurul lui şi peste locuitorii din Meghido cu satele dimprejurul lui – cele trei înălţimi[b]. 12 Manasiţii nu au putut însă să ocupe acele cetăţi şi, prin urmare, canaaniţii au continuat să locuiască în acea regiune. 13 Dar atunci când israeliţii au devenit destul de puternici, i-au pus pe canaaniţi la muncă forţată; de izgonit însă nu i-au izgonit.

14 Urmaşii lui Iosif l-au întrebat pe Iosua:

– De ce nouă ne-ai dat doar o singură parte şi un singur teritoriu ca moştenire? Noi suntem un popor numeros şi până acum am fost binecuvântaţi de Domnul.

15 – Dacă sunteţi un popor atât de numeros şi nu vă mai cuprinde regiunea muntoasă a lui Efraim, le-a răspuns Iosua, atunci duceţi-vă spre pădure şi tăiaţi-o ca să vă faceţi loc în teritoriul periziţilor şi al refaiţilor!

16 – Regiunea muntoasă nu ne va ajunge, i-au spus urmaşii lui Iosif, şi toţi canaaniţii care locuiesc în vale au care de fier, atât cei din Bet-Şan şi din împrejurimi, cât şi cei din valea Izreel!

17 Dar Iosua a răspuns Casei lui Iosif, adică celor din Efraim şi din Manase:

– Voi sunteţi un popor numeros şi foarte puternic. Prin urmare, nu veţi avea doar o singură parte, 18 ci veţi avea şi regiunea muntoasă. Căci veţi tăia pădurea şi trecătorile ei vor fi ale voastre, iar pe canaaniţi îi veţi izgoni, chiar dacă sunt puternici şi au care de fier!

Footnotes

  1. Iosua 17:9 Vezi nota de la 12:1
  2. Iosua 17:11 Sensul expresiei în ebraică este nesigur

Ţinutul căzut jumătăţii lui Manase

17 O parte a căzut prin sorţi seminţiei lui Manase, căci el era(A) întâiul născut al lui Iosif. Machir(B), întâiul născut al lui Manase şi tatăl lui Galaad, avusese Galaadul(C) şi Basanul, pentru că era un bărbat de război. Au dat prin sorţi o parte celorlalţi(D) fii ai lui Manase, după familiile lor, fiilor lui Abiezer(E), fiilor lui Helec, fiilor lui Asriel(F), fiilor lui Sihem, fiilor lui Hefer(G), fiilor lui Şemida: aceştia sunt copiii de parte bărbătească ai lui Manase, fiul lui Iosif, după familiile lor. Ţelofhad(H), fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, n-a avut fii, dar a avut fiice, ale căror nume sunt acestea: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa. Ele s-au înfăţişat înaintea preotului Eleazar(I), înaintea lui Iosua, fiul lui Nun, şi înaintea mai-marilor şi au zis: „Domnul(J) a poruncit lui Moise să ne dea o moştenire între fraţii noştri.” Şi li s-a dat, după porunca Domnului, o moştenire între fraţii tatălui lor. Au căzut zece părţi lui Manase, afară de ţara Galaadului şi a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului. Căci fetele lui Manase au avut o moştenire între fiii lui şi ţara Galaadului a fost pentru ceilalţi fii ai lui Manase. Hotarul lui Manase se întindea de la Aşer până la Micmetat(K), care este la răsărit de Sihem, şi ducea la dreapta până la locuitorii din En-Tapuah. Ţara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul(L) de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui Efraim. Hotarul se pogora până(M) la pârâul Cana, la miazăzi de pârâu. Cetăţile(N) acestea ale lui Efraim erau în mijlocul cetăţilor lui Manase. Hotarul lui Manase era pe partea de miazănoapte a pârâului şi ieşea la mare. 10 Ţinutul de la miazăzi era al lui Efraim, cel de la miazănoapte al lui Manase şi marea le slujea ca hotar; la miazănoapte se întâlneau cu Aşer şi la răsărit cu Isahar. 11 Manase(O) stăpânea în Isahar şi în Aşer: Bet-Şean(P) cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui şi locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălţimi. 12 Fiii(Q) lui Manase n-au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăţi, şi canaaniţii au izbutit astfel să rămână în ţara aceasta. 13 Când copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe canaaniţi la un(R) bir, dar nu i-au izgonit. 14 Fiii(S) lui Iosif au vorbit lui Iosua şi i-au zis: „Pentru ce ne-ai dat de moştenire numai(T) un sorţ şi numai o parte, când noi suntem un(U) popor mare la număr şi Domnul ne-a binecuvântat până acum?” 15 Iosua le-a zis: „Dacă sunteţi un popor mare la număr, suiţi-vă în pădure şi tăiaţi-o, ca să vă faceţi loc în ţara fereziţilor şi a refaimiţilor, fiindcă muntele lui Efraim este prea strâmt pentru voi.” 16 Fiii lui Iosif au zis: „Muntele nu ne va ajunge, şi toţi canaaniţii care locuiesc în vale, cei ce sunt la Bet-Şean şi în satele lui şi cei ce sunt în valea lui Izreel(V) au care(W) de fier.” 17 Iosua a zis casei lui Iosif, lui Efraim şi lui Manase: „Voi sunteţi un popor mare la număr şi puterea voastră este mare, nu veţi avea un singur sorţ. 18 Ci veţi avea muntele, căci veţi tăia pădurea şi ieşirile ei vor fi ale voastre, şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate(X) carele lor de fier şi cu toată tăria lor.”