Apoi Domnul i-a zis lui Noe: „Intră în arcă, tu şi toată familia ta, pentru că am văzut că, din această generaţie, doar tu eşti drept înaintea Mea. Ia cu tine şapte perechi din toate animalele curate, mascul şi femelă, şi câte o pereche din animalele necurate, mascul şi femelă. Ia câte şapte perechi din păsările cerului, mascul şi femelă, ca să le păstrezi vie sămânţa pe pământ, pentru că, peste şapte zile, voi trimite ploaie pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe pământ toate vieţuitoarele pe care le-am făcut.“ Noe a făcut toate aceste lucruri aşa cum i-a poruncit Domnul.

Noe avea şase sute de ani când au venit apele potopului pe pământ. Noe a intrat în arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi, pentru ca să scape de apele potopului. Dintre vitele curate şi necurate, dintre păsările şi toate animalele mici care mişună pe pământ[a] au intrat în arca lui Noe două câte două, mascul şi femelă, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe. 10 După şapte zile, au venit pe pământ apele potopului. 11 În al şase sutelea an al vieţii lui Noe, în a şaptesprezecea zi a lunii a doua, toate fântânile marelui adânc au ţâşnit, iar stăvilarele cerului s-au deschis. 12 Ploaia a căzut pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13 Noe, fiii săi, Sem, Ham şi Iafet, soţia sa, precum şi cele trei soţii ale fiilor săi au intrat în arcă în aceeaşi zi 14 şi împreună cu ei, toate vieţuitoarele potrivit felurilor lor, toate animalele potrivit felurilor lor, toate animalele mici care mişună pe pământ, potrivit felurilor lor şi toate păsările potrivit felurilor lor – toate păsările şi toate creaturile înaripate. 15 Dintre toate creaturile care au suflare de viaţă în ele, au intrat în arca lui Noe două câte două. 16 Animalele, mascul şi femelă dintre toate creaturile, au intrat în arca lui Noe, aşa cum Dumnezeu i-a poruncit acestuia; apoi Domnul l-a închis înăuntru.

17 Potopul a ţinut patruzeci de zile pe pământ; apele au crescut şi au înălţat arca, iar ea s-a ridicat cu mult deasupra pământului. 18 Apele s-au ridicat şi au crescut mult pe pământ, iar arca plutea deasupra apelor. 19 Apele s-au ridicat aşa de mult pe pământ, încât toţi munţii înalţi de sub cerul întreg au fost acoperiţi. 20 Apele s-au ridicat deasupra munţilor, acoperindu-i cu aproape cincisprezece coţi[b]. 21 Toate creaturile care mişunau pe pământ au pierit: păsări, vite, animale sălbatice, toate animalele mici care mişună pe pământ şi toţi oamenii. 22 Toate creaturile de pe uscat, care aveau în nări suflare de viaţă, au murit. 23 Dumnezeu a şters de pe pământ toate vieţuitoarele: om şi vite, animale mici şi păsări ale văzduhului; toate au fost şterse de pe pământ. Doar Noe a rămas împreună cu cei care erau cu el în arcă. 24 Apele au fost mari pe pământ timp de o sută cincizeci de zile.

Footnotes

  1. Geneza 7:8 Vezi nota de la 1:24; şi în vs. 14, 23
  2. Geneza 7:20 Aproximativ 7,5 m

Noe intră în corabie

Domnul a zis lui Noe: „Intră(A) în corabie, tu şi toată casa ta, căci te-am(B) văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate(C), câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate(D), câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, şi câte şapte perechi, de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului. Căci, după şapte zile, voi face să plouă pe pământ patruzeci(E) de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” Noe(F) a făcut tot ce-i poruncise Domnul. Noe era de şase sute de ani când a venit potopul pe pământ. Şi Noe(G) a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ, au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.

Potopul

10 După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ. 11 În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele(H) Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele(I) cerurilor. 12 Ploaia a(J) căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. 13 În aceeaşi zi, au intrat(K) în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei; 14 ei(L) şi toate fiarele câmpului după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi. 15 Au intrat(M) în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. 16 Cele care au intrat erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum(N) poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi, Domnul a închis uşa după el. 17 Potopul(O) a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului. 18 Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea(P) pe deasupra apelor. 19 Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost(Q) acoperiţi. 20 Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi. 21 Şi a pierit(R) orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii. 22 Tot ce răsufla(S), tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit. 23 Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe(T) şi ce era cu el în corabie. 24 Apele(U) au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.

The Lord then said to Noah, “Go into the ark, you and your whole family,(A) because I have found you righteous(B) in this generation. Take with you seven pairs of every kind of clean(C) animal, a male and its mate, and one pair of every kind of unclean animal, a male and its mate, and also seven pairs of every kind of bird, male and female, to keep their various kinds alive(D) throughout the earth. Seven days from now I will send rain(E) on the earth(F) for forty days(G) and forty nights,(H) and I will wipe from the face of the earth every living creature I have made.(I)

And Noah did all that the Lord commanded him.(J)

Noah was six hundred years old(K) when the floodwaters came on the earth. And Noah and his sons and his wife and his sons’ wives entered the ark(L) to escape the waters of the flood. Pairs of clean and unclean(M) animals, of birds and of all creatures that move along the ground, male and female, came to Noah and entered the ark, as God had commanded Noah.(N) 10 And after the seven days(O) the floodwaters came on the earth.

11 In the six hundredth year of Noah’s life,(P) on the seventeenth day of the second month(Q)—on that day all the springs of the great deep(R) burst forth, and the floodgates of the heavens(S) were opened. 12 And rain fell on the earth forty days and forty nights.(T)

13 On that very day Noah and his sons,(U) Shem, Ham and Japheth, together with his wife and the wives of his three sons, entered the ark.(V) 14 They had with them every wild animal according to its kind, all livestock according to their kinds, every creature that moves along the ground according to its kind and every bird according to its kind,(W) everything with wings. 15 Pairs of all creatures that have the breath of life in them came to Noah and entered the ark.(X) 16 The animals going in were male and female of every living thing, as God had commanded Noah.(Y) Then the Lord shut him in.

17 For forty days(Z) the flood kept coming on the earth, and as the waters increased they lifted the ark high above the earth. 18 The waters rose and increased greatly on the earth, and the ark floated on the surface of the water. 19 They rose greatly on the earth, and all the high mountains under the entire heavens were covered.(AA) 20 The waters rose and covered the mountains to a depth of more than fifteen cubits.[a][b] (AB) 21 Every living thing that moved on land perished—birds, livestock, wild animals, all the creatures that swarm over the earth, and all mankind.(AC) 22 Everything on dry land that had the breath of life(AD) in its nostrils died. 23 Every living thing on the face of the earth was wiped out; people and animals and the creatures that move along the ground and the birds were wiped from the earth.(AE) Only Noah was left, and those with him in the ark.(AF)

24 The waters flooded the earth for a hundred and fifty days.(AG)

Footnotes

  1. Genesis 7:20 That is, about 23 feet or about 6.8 meters
  2. Genesis 7:20 Or rose more than fifteen cubits, and the mountains were covered