Add parallel Print Page Options

Iacov la Betel

35 Dumnezeu a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel(A), locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care(B) ţi S-a arătat când(C) fugeai de fratele tău Esau.” Iacov a zis casei(D) lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini(E) care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă(F) şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului care(G) m-a ascultat în ziua necazului meu şi(H) care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.” Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini care erau în mâinile lor şi cerceii(I) pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ, sub stejarul(J) de lângă Sihem. Apoi au plecat. Groaza(K) lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov. Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz(L), adică Betel, în ţara Canaan. A zidit(M) acolo un altar şi a numit locul acela El-Betel (Dumnezeul Betelului), căci acolo(N) i Se descoperise Dumnezeu când fugea de fratele său. Debora(O), doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.” Dumnezeu(P) S-a arătat iarăşi lui Iacov după întoarcerea lui din Padan-Aram şi l-a binecuvântat. 10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău(Q) este Iacov, dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău(R) va fi Israel.” Şi i-a pus numele Israel. 11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt(S) Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşte şi înmulţeşte-te; un neam(T) şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale. 12 Ţie îţi voi da ţara pe(U) care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.” 13 Dumnezeu S-a înălţat(V) de la el, în locul unde îi vorbise. 14 Şi Iacov a ridicat(W) un stâlp de aducere-aminte în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră, pe care a adus o jertfă de băutură şi a turnat untdelemn. 15 Iacov a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu, Betel(X).

Moartea Rahelei

16 Apoi au plecat din Betel şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea 17 şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci(Y) mai ai un fiu!” 18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei). 19 Rahela(Z) a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata(AA), sau Betleem. 20 Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei: acesta este stâlpul de pe mormântul Rahelei, care este(AB) şi azi.

Fiii lui Iacov

21 Israel a plecat mai departe şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder(AC). 22 Pe când locuia Israel în ţinutul acesta, Ruben s-a dus şi s-a culcat(AD) cu Bilha, ţiitoarea tatălui său. Şi Israel a aflat. Fiii lui Iacov erau în număr de doisprezece. 23 Fiii Leii: Ruben(AE), întâiul născut al lui Iacov, Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon. 24 Fiii Rahelei: Iosif şi Beniamin. 25 Fiii Bilhei, roaba Rahelei: Dan şi Neftali. 26 Fiii Zilpei, roaba Leii: Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.

Moartea lui Isaac

27 Iacov a ajuns la tatăl său Isaac, la Mamre(AF), la Chiriat-Arba(AG), care este tot una cu Hebronul, unde locuiseră ca străini Avraam şi Isaac. 28 Zilele vieţii lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani. 29 Isaac şi-a dat duhul şi a murit şi a fost(AH) adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii(AI) săi, Esau şi Iacov, l-au îngropat.

Întoarcerea lui Iacov la Betel

35 Dumnezeu i-a vorbit lui Iacov astfel: „Scoală-te, du-te la Betel, locuieşte acolo şi zideşte un altar pentru Dumnezeul Care ţi S-a arătat pe când fugeai de fratele tău, Esau.“ Iacov le-a spus celor din familia sa şi tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtaţi zeii care sunt în mijlocul vostru, curăţaţi-vă şi schimbaţi-vă hainele, pentru ca să ne sculăm şi să mergem la Betel unde voi zidi un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu şi Care a fost cu mine pe oriunde am umblat.“ Ei i-au dat lui Iacov toţi zeii pe care-i aveau şi cerceii[a] pe care-i purtau în urechi. După ce i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Şehem, au pornit la drum. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetăţile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit. Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în Canaan, împreună cu toţi cei care erau cu el. Acolo a zidit un altar şi a pus acelui loc numele El-Betel[b], pentru că Dumnezeu Însuşi i Se arătase acolo, pe când fugea de fratele său, Esau. Debora, doica Rebecăi, a murit şi a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel; de aceea stejarul a fost numit Alon-Bakut[c].

După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat 10 şi i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov[d], ci numele tău va fi Israel[e].“ Şi l-a numit Israel. 11 Dumnezeu i-a mai zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atoputernic[f]: fii roditor şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri vor ieşi din tine, chiar regi vor ieşi din coapsele tale. 12 Ţara pe care le-am dat-o lui Avraam şi Isaac ţi-o voi da ţie şi seminţei[g] tale după tine.“ 13 Apoi Dumnezeu S-a înălţat de la el, din locul în care îi vorbise. 14 Iacov a aşezat un stâlp de piatră în locul în care Dumnezeu îi vorbise şi a turnat o jertfă de băutură şi untdelemn pe el. 15 Iacov a numit locul în care Dumnezeu îi vorbise, Betel[h].

Moartea Rahelei şi a lui Isaac

16 După aceea au plecat din Betel şi, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile naşterii. A avut o naştere grea. 17 Pe când era în durerile naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu.“ 18 În timp ce îşi dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni[i]; însă tatăl său i-a pus numele Beniamin[j]. 19 Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem. 20 Iacov a aşezat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care se află pe mormântul Rahelei şi astăzi. 21 Israel şi-a continuat călătoria şi şi-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder.

22 În timp ce Israel locuia în acel ţinut, Ruben s-a dus şi s-a culcat cu Bilha, ţiitoarea tatălui său, dar Israel a aflat despre acest lucru. Iacov avea doisprezece fii.

23 Fiii Leei au fost: Ruben, întâiul născut al lui Iacov;

Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.

24 Fiii Rahelei au fost: Iosif şi Beniamin.

25 Fiii Bilhei, sclava Rahelei, au fost: Dan şi Neftali.

26 Fiii Zilpei, sclava Leei, au fost: Gad şi Aşer.

Aceştia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.

Moartea lui Isaac

27 Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam şi Isaac. 28 Isaac a trăit o sută optzeci de ani. 29 El şi-a dat ultima suflare şi astfel a murit bătrân şi sătul de zile, fiind adăugat la poporul său; iar Esau şi Iacov, fiii săi, l-au îngropat.

Footnotes

  1. Geneza 35:4 Purtaţi ca amulete; obicei religios păgân (vezi Osea 2:13)
  2. Geneza 35:7 El-Betel înseamnă Dumnezeul Betelului
  3. Geneza 35:8 Alon-Bakut înseamnă Stejarul Bocetului
  4. Geneza 35:10 Iacov înseamnă Cel care ţine de călcâi (la figurat: Înşelător)
  5. Geneza 35:10 Israel înseamnă El se luptă cu Dumnezeu
  6. Geneza 35:11 Ebr.: El-Şadai
  7. Geneza 35:12 Vezi noza de la 12:7
  8. Geneza 35:15 Betel înseamnă Casa lui Dumnezeu
  9. Geneza 35:18 Ben-Oni înseamnă Fiul necazului meu
  10. Geneza 35:18 Beniamin înseamnă Fiul dreptei mele sau Fiul născut în sud, deosebindu-l de ceilalţi fii care s-au născut în nord; cu faţa spre răsărit, sudul se află la dreapta