Încercarea lui Avraam

22 După toate acestea, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis:

– Avraame!

– Iată-mă, a răspuns el.

Dumnezeu i-a spus:

– Ia-l pe fiul tău Isaac, pe singurul tău fiu, fiul pe care-l iubeşti, du-te în ţinutul Moria şi jertfeşte-l acolo ca

ardere de tot pe unul dintre munţii despre care îţi voi spune.

Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a înşeuat măgarul, i-a luat pe doi dintre slujitorii săi şi pe fiul său Isaac, a tăiat lemne pentru arderea de tot şi a plecat spre locul despre care i-a spus Dumnezeu. A treia zi, Avraam şi-a ridicat privirea şi a văzut locul de departe. Atunci Avraam le-a zis slujitorilor săi: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul vom merge până acolo, ne vom închina, iar după aceea ne vom întoarce la voi.“ Avraam a luat lemnele pentru arderea de tot şi le-a pus în spinarea fiului său Isaac, iar el a dus focul şi cuţitul. Şi cei doi au mers împreună. Isaac i-a zis tatălui său, Avraam:

– Tată!

– Da, fiule, a răspuns el.

– Avem focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea de tot? l-a întrebat Isaac.

– Dumnezeu Însuşi va da mielul pentru arderea de tot, fiule, i-a răspuns Avraam.

Şi cei doi şi-au continuat drumul împreună până au ajuns la locul pe care Dumnezeu i-l indicase lui Avraam. Acolo Avraam a zidit un altar şi a aranjat lemnele pe el, după care l-a legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor. 10 Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie pe fiul său. 11 Dar Îngerul Domnului l-a strigat din cer:

– Avraame! Avraame!

– Iată-mă, a răspuns el.

12 – Nu pune mâna pe băiat, i-a spus Îngerul. Nu-i face nimic, pentru că acum ştiu că te temi de Dumnezeu, întrucât nu l-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.

13 Avraam şi-a ridicat privirea şi a văzut un berbec prins cu coarnele într-un tufiş. S-a dus, a luat berbecul şi l-a jertfit ca ardere de tot în locul fiului său. 14 Avraam a numit acel loc „Domnul va purta de grijă“[a], motiv pentru care se spune şi astăzi: „La muntele Domnului i se va purta de grijă.“ 15 Îngerul Domnului l-a strigat din cer pentru a doua oară pe Avraam 16 şi i-a spus: „Jur pe Mine Însumi, zice Domnul, că, deoarece ai făcut acest lucru şi nu l-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17 te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii[b], cât stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării. Urmaşii tăi vor pune stăpânire pe cetăţile duşmanilor lor, 18 iar prin sămânţa[c] ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M-ai ascultat.“ 19 Avraam s-a întors la slujitorii săi, iar ei s-au sculat şi au mers împreună la Beer-Şeba. Şi Avraam a locuit în Beer-Şeba.

Urmaşii lui Nahor

20 După toate acestea, a ajuns la Avraam vestea că Milca i-a născut şi ea copii fratelui său, Nahor: 21 pe Uţ, întâiul său născut, pe Buz, fratele acestuia, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Yidlaf şi pe Betuel. 23 Lui Betuel i s-a născut Rebeca. Pe aceştia opt i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam. 24 De asemenea, Reuma, ţiitoarea[d] lui, i-a născut pe Tebah, pe Gaham, pe Tahaş şi pe Maaca.

Footnotes

  1. Geneza 22:14 Ebr.: YHWH Yireh
  2. Geneza 22:17 Vezi nota de la 12:7
  3. Geneza 22:18 Vezi nota de la 12:7
  4. Geneza 22:24 Ţiitoarea (concubina) era o soţie de rang secundar. Vezi Jud. 19:3-5

Jertfirea lui Isaac

22 După aceste lucruri, Dumnezeu(A) a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul(B) tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara(C) Moria şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune.” Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă, a pus şaua pe măgar şi a luat cu el două slugi şi pe fiul său Isaac. A tăiat lemne pentru arderea-de-tot şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu. A treia zi, Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe. Şi Avraam a zis slugilor sale: „Rămâneţi aici cu măgarul; eu şi băiatul ne vom duce până acolo să ne închinăm şi apoi ne vom întoarce la voi.” Avraam a luat lemnele pentru arderea-de-tot, le-a pus(D) în spinarea fiului său Isaac şi a luat în mână focul şi cuţitul. Şi au mers astfel amândoi împreună. Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este, fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele, dar unde este mielul pentru arderea-de-tot?” „Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu Însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea-de-tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar(E), deasupra lemnelor. 10 Apoi, Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. 11 Atunci, Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. 12 Îngerul a zis: „Să(F) nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum(G) că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.” 13 Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş, şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său. 14 Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”[a]. De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă.” 15 Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam 16 şi a zis: „‘Pe(H) Mine Însumi jur’, zice Domnul, ‘pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, 17 te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele(I) cerului şi ca nisipul(J) de pe ţărmul mării, şi sămânţa(K) ta va stăpâni(L) cetăţile vrăjmaşilor ei. 18 Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în(M) sămânţa ta, pentru că(N) ai ascultat de porunca Mea!’ ” 19 Avraam s-a întors la slugile sale, şi s-au sculat şi au plecat împreună la Beer-Şeba, căci Avraam locuia la Beer-Şeba.

Spiţa neamului lui Nahor

20 După aceste lucruri, i s-a spus lui Avraam: „Iată, Milca(O) a născut şi ea copii fratelui tău Nahor, 21 şi anume pe Uţ(P), întâiul său născut, pe Buz, fratele său, pe Chemuel, tatăl lui Aram, 22 pe Chesed, pe Hazo, pe Pildaş, pe Iidlaf şi pe Betuel. 23 Betuel(Q) a născut pe Rebeca(R). Aceştia sunt cei opt fii pe care i-a născut Milca lui Nahor, fratele lui Avraam.” 24 Ţiitoarea lui, numită Reuma, a născut şi ea pe Tebah, Gaham, Tahaş şi Maaca.

Footnotes

  1. Geneza 22:14 Evreieşte: Jehovaiire.