30 Dumnezeu a trecut cu vederea vremurile de ignoranţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor, de pretutindeni, să se pocăiască, 31 pentru că a stabilit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!“

32 Când au auzit ei despre învierea dintre cei morţi, unii au început să râdă, dar alţii au zis: „Te vom asculta şi altă dată cu privire la aceasta!“

Read full chapter