Iosua împreună cu fiii şi cu rudele lui, Kadmiel împreună cu fiii lui (urmaşi ai lui Hodavia[a]), precum şi urmaşii lui Henadad cu fiii şi cu rudele lor – leviţii – s-au unit cu toţii ca să îi supravegheze pe cei ce lucrau la Casa lui Dumnezeu. 10 Când constructorii au pus temeliile Casei Domnului, preoţii, îmbrăcaţi în veşmintele lor, erau pregătiţi să-L laude pe Domnul cu trâmbiţele, iar leviţii, urmaşii lui Asaf, – cu chimvalele, potrivit îndrumărilor lui David, regele lui Israel. 11 Ei au început să-L laude şi să-I mulţumească Domnului, cântând „El este bun! Îndurarea[b] Lui ţine pe vecie[c] faţă de Israel“. Şi tot poporul a scos un mare strigăt de bucurie, lăudându-L pe Domnul pentru faptul că fuseseră puse temeliile Casei Domnului.

Read full chapter

Footnotes

  1. Ezra 3:9 Cf. 2:40; TM: Iehuda, probabil o variantă a lui Hodavia
  2. Ezra 3:11 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte
  3. Ezra 3:11 Sau: Dragostea Lui este veşnică