25 I-au pregătit Elamului un pat în mijlocul celor ucişi şi toată mulţimea lui se află împrejurul mormântului lui. Toţi sunt necircumcişi şi au fost răpuşi de sabie, căci răspândeau teroare pe tărâmul celor vii. Ei îşi poartă acum ruşinea împreună cu cei ce s-au coborât în groapă; au fost culcaţi alături de cei ucişi.

26 Acolo sunt Meşekul şi Tubalul[a] şi toată mulţimea lor, de jur împrejurul mormântului lor! Toţi sunt necircumcişi şi au fost răpuşi de sabie, căci răspândeau teroare pe tărâmul celor vii. 27 Să nu zacă ei împreună cu cei viteji, care au căzut dintre cei necircumcişi şi care au coborât în Locuinţa Morţilor cu toate armele lor de război, cei ale căror săbii au fost puse sub capetele lor? Nelegiuirile lor au fost puse pe oasele lor, căci aceşti viteji erau o teroare pe tărâmul celor vii.

Read full chapter

Footnotes

  1. Ezechiel 32:26 Vezi nota de la 27:13