Add parallel Print Page Options

16 Domnul a zis lui Moise: „Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula(A) şi va curvi(B) după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine(C) Mă va părăsi şi va călca(D) legământul Meu, pe care l-am încheiat cu el. 17 În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi(E) părăsi şi-Mi voi ascunde Faţa(F) de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri şi atunci va zice: ‘Oare(G) nu m-au ajuns aceste(H) rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’ 18 Şi Eu Îmi(I) voi ascunde Faţa în ziua aceea, din pricina tot răului pe care-l va face, întorcându-se spre alţi dumnezei.

Read full chapter