16 Domnul i-a vorbit lui Moise: „Iată, tu vei muri, iar poporul acesta se va ridica şi se va prostitua înaintea zeilor străini din ţara în care vor intra. Mă vor părăsi şi vor rupe legământul pe care l-am încheiat cu ei. 17 În ziua aceea mă voi aprinde de mânie împotriva lor şi îi voi părăsi, Îmi voi ascunde faţa de ei şi vor fi nimiciţi. Multe rele şi necazuri vor veni peste ei şi atunci vor începe să se întrebe: «Oare nu ne-au ajuns aceste nenorociri din cauză că Dumnezeul nostru nu este în mijlocul nostru?» 18 Iar Eu Îmi voi ascunde faţa de ei în ziua aceea, din cauza tuturor răutăţilor pe care le-au săvârşit întorcându-se spre alţi dumnezei.

Read full chapter