Add parallel Print Page Options

Căsătoria între cumnat şi cumnată

Când fraţii vor locui împreună şi unul din ei va muri fără să lase copii, nevasta mortului să nu se mărite afară cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă şi să se însoare cu ea ca cumnat. Întâiul născut, pe care-l va naşte, să moştenească(A) pe fratele cel mort şi să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu(B) fie şters din Israel. Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnată-sa, ea să se suie la poarta(C) cetăţii, la bătrâni, şi să spună: ‘Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.’ Bătrânii cetăţii să-l cheme şi să-i vorbească. Dacă el stăruie şi zice: ‘Nu vreau(D) s-o iau’, atunci cumnată-sa să se apropie de el în faţa bătrânilor, să-i(E) scoată încălţămintea din picior şi să-l scuipe în faţă. Şi luând cuvântul, să zică: ‘Aşa să se facă omului care nu voieşte să ridice(F) casa fratelui său.’ 10 Şi casa lui se va numi în Israel ‘Casa celui descălţat’.

Read full chapter