Apocalipsa 9

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

9 Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi^(A) am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii^(B) Adâncului ² şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a^(C) ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. ³ Din fum au ieşit nişte lăcuste^(D) pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca^(E) puterea pe care o au scorpiile pământului. ⁴ Li s-a zis să^(F) nu vatăme iarba^(G) pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea^(H) lui Dumnezeu. ⁵ Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci^(I) să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. ⁶ În acele zile, oamenii vor căuta^(J) moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei. ⁷ Lăcustele acelea semănau^(K) cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe^(L) capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele^(M) lor semănau cu nişte feţe de oameni. ⁸ Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii^(N) lor erau ca dinţii de lei. ⁹ Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca^(O) vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. ¹⁰ Aveau^(P) nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. ¹¹ Peste ele aveau ca împărat^(Q) pe îngerul^(R) Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion”. ¹² Cea dintâi^(S) nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea. ¹³ Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu ¹⁴ şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la^(T) râul cel mare Eufrat!” ¹⁵ Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. ¹⁶ Oştirea^(U) lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi^(V); le-am^(W) auzit numărul. ¹⁷ Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele^(X) cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. ¹⁸ A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor. ¹⁹ Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile^(Y) lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau. ²⁰ Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu^(Z) s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor^(AA) şi idolilor^(AB) de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. ²¹ Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile^(AC) lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.