19 Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor şi au distrus toate vasele preţioase. 20 Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în captivitate la Babilon, iar aceştia au devenit sclavii lui şi ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăţia Persiei, 21 adică până când ţara s-a bucurat de Sabatele ei, împlinindu-se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, ţara s-a odihnit până când s-au împlinit şaptezeci de ani.

Read full chapter