2 Corinteni 7

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

7 Deci^(A), fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

² Înţelegeţi-ne bine! N-am nedreptăţit pe^(B) nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni. ³ Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci^(C) am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte. ⁴ Am o mare^(D) încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sunt plin^(E) de mângâiere^(F), îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre. ⁵ Căci şi după venirea^(G) noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am^(H) fost necăjiţi în toate chipurile: de^(I) afară lupte, dinăuntru temeri. ⁶ Dar Dumnezeu^(J), care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit. ⁷ Şi nu numai prin venirea^(K) lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost mângâiat şi el de voi. El ne-a istorisit despre dorinţa voastră arzătoare, despre lacrimile voastre, despre râvna voastră pentru mine, aşa că bucuria mea a fost şi mai mare. ⁸ Măcar^(L) că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – ⁹ totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi^(M) după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră. ¹⁰ În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când^(N) întristarea lumii aduce moartea. ¹¹ Căci uite tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. ¹² Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci^(O) ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu. ¹³ De aceea am fost mângâiaţi. Dar, pe lângă mângâierea aceasta a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a^(P) fost răcorit de voi toţi. ¹⁴ Şi dacă m-am lăudat puţin cu voi înaintea lui, n-am fost dat de ruşine. Ci, după cum în orice lucru v-am spus adevărul, tot aşa şi lauda noastră cu voi înaintea lui Tit s-a adeverit. ¹⁵ El are o şi mai mare dragoste pentru voi, când îşi aduce aminte de ascultarea^(Q) voastră a tuturor şi de primirea pe care i-aţi făcut-o, cu frică şi cutremur. ¹⁶ Mă bucur că mă pot încrede în voi în toate privinţele.