Add parallel Print Page Options

Vitejia lui Ionatan

14 Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Şi n-a spus nimic tatălui său. Saul stătea la marginea cetăţii Ghibea, sub rodiul din Migron, şi poporul care era cu el era aproape şase(A) sute de oameni. Ahia(B), fiul lui Ahitub, fratele lui I-Cabod(C), fiul lui Fineas, fiul lui Eli, preotul Domnului la Silo, purta(D) efodul. Poporul nu ştia că Ionatan s-a dus. Între trecătorile prin care căuta Ionatan să ajungă la straja(E) filistenilor, era un pisc de stâncă de o parte şi un pisc de stâncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţeţ şi celălalt, Sene. Unul din aceste piscuri este la miazănoapte, faţă în faţă cu Micmaş, şi celălalt la miazăzi, faţă în faţă cu Gheba. Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire(F) printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” „Ei bine, a zis Ionatan, haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor! Dacă ne vor zice: ‘Opriţi-vă până vom veni noi la voi!’ vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei. 10 Dar, dacă vor zice: ‘Suiţi-vă la noi!’ ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta(G) să ne fie semnul.” 11 S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.” 12 Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.” 13 Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. 14 În această primă înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. 15 A intrat groaza(H) în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii(I) s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza(J) lui Dumnezeu. 16 Străjerii lui Saul, care erau la Ghibea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge(K) în toate părţile. 17 Atunci, Saul a zis a poporului care era cu el: „Număraţi, vă rog, şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.” Au numărat, şi iată că lipseau Ionatan şi cel ce-i purta armele. 18 Şi Saul a zis lui Ahia: „Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!” (Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel.) 19 Pe când vorbea(L) Saul cu preotul, zarva în tabăra filistenilor se făcea tot mai mare, şi Saul a zis preotului: „Trage-ţi mâna!” 20 Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei, şi filistenii au întors(M) sabia unii împotriva altora şi învălmăşeala era nespus de mare. 21 Evreii care erau mai dinainte la filisteni şi care se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi s-au unit cu israeliţii care erau cu Saul şi Ionatan. 22 Toţi bărbaţii lui Israel care se ascunseseră(N) în muntele lui Efraim, aflând că filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. 23 Domnul a izbăvit pe Israel în ziua(O) aceea, şi lupta s-a întins până dincolo(P) de Bet-Aven.

Ionatan, în primejdie

24 Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbaţii lui Israel. Saul pusese pe popor să jure(Q) zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmaşii mei!” Şi nimeni nu mâncase. 25 Tot(R) poporul ajunsese într-o pădure, unde se găsea miere(S) pe faţa pământului. 26 Când a intrat poporul în pădure, a văzut mierea curgând, dar niciunul n-a dus miere la gură, căci poporul ţinea jurământul. 27 Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere şi a dus mâna la gură, şi ochii i s-au luminat. 28 Atunci, cineva din popor, vorbindu-i, i-a zis: „Tatăl tău a pus pe popor să jure zicând: ‘Blestemat să fie omul care va mânca astăzi!’ ” Şi poporul era sleit de puteri. 29 Şi Ionatan a zis: „Tatăl meu tulbură poporul; vedeţi dar cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puţin din mierea aceasta! 30 Negreşit, dacă poporul ar fi mâncat azi din prada pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui, n-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?” 31 În ziua aceea au bătut pe filisteni de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit 32 şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a junghiat pe pământ şi i-a mâncat cu(T) sânge cu tot. 33 Au spus lucrul acesta lui Saul şi i-au zis: „Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Saul a zis: „Voi faceţi o nelegiuire. Rostogoliţi îndată o piatră mare încoace.” 34 Apoi a adăugat: „Împrăştiaţi-vă printre popor şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul, sau oaia, şi să-l junghie aici. Apoi să mâncaţi şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge.” Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mâna, ca să-l junghie pe piatră. 35 Saul a zidit un altar(U) Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului. 36 Saul a zis: „Să ne pogorâm în noaptea aceasta după filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei şi să nu lăsăm să rămână unul măcar.” Ei au zis: „Fă tot ce vei crede.” Atunci, preotul a zis: „Să ne apropiem aici de Dumnezeu”. 37 Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: „Să mă pogor după filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?” Dar în clipa aceea nu i-a dat niciun răspuns(V). 38 Saul a zis: „Apropiaţi-vă(W) aici toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi. 39 Căci, viu(X) este Domnul, Izbăvitorul lui Israel, chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri.” Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns. 40 Atunci a zis întregului Israel: „Aşezaţi-vă voi deoparte, şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă.” Şi poporul a zis lui Saul: „Fă ce vei crede.” 41 Saul a zis Domnului: „Dumnezeul lui Israel arată(Y) adevărul.” Sorţul(Z) a căzut pe Ionatan şi pe Saul, şi poporul a scăpat. 42 Saul a zis: „Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.” Şi sorţul a căzut pe Ionatan. 43 Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi(AA) ce-ai făcut”. Ionatan i-a spus şi a zis: „Am(AB) gustat puţină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.” 44 Şi Saul a zis: „Dumnezeu(AC) să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine dacă(AD) nu vei muri, Ionatane!” 45 Poporul a zis lui Saul: „Ce! Să moară Ionatan, el care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu(AE) este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel, poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte. 46 Saul a încetat să mai urmărească pe filisteni, şi filistenii s-au dus acasă.

Războaiele lui Saul şi neamul lui

47 După ce a luat Saul domnia peste Israel, a făcut război în toate părţile cu toţi vrăjmaşii lui: cu Moab, cu copiii lui Amon(AF), cu Edom, cu împăraţii din Ţoba(AG) şi cu filistenii şi, oriîncotro se întorcea, era biruitor. 48 S-a arătat viteaz, a bătut(AH) pe Amalec şi a scăpat pe Israel din mâna celor ce-l jefuiau. 49 Fiii(AI) lui Saul au fost: Ionatan, Işvi şi Malchişua. Cele două fete ale lui se numeau: cea mai mare Merab, iar cea mai mică Mical. 50 Numele nevestei lui Saul era Ahinoam, fata lui Ahimaaţ. Numele căpeteniei oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chis(AJ), tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52 În tot timpul vieţii lui Saul a fost un război înverşunat împotriva filistenilor, şi, de îndată ce Saul zărea vreun om tare şi voinic, îl lua(AK) cu el.

14 Într-una din zile, Ionatan, fiul lui Saul, i-a zis tânărului care-i ducea armele: „Vino să pătrundem până la garnizoana filistenilor, care se află de cealaltă parte!“ Tatălui său însă nu i-a spus nimic. În acest timp, Saul se afla la marginea cetăţii Ghiva, sub rodiul din Migron, iar cei care se aflau cu el erau în număr de aproape şase sute de bărbaţi. Se afla acolo şi Ahia, care purta un efod. El era fiul lui Ahitub şi fratele lui I-Cabod, fiul lui Fineas, nepotul lui Eli, preotul Domnului de la Şilo. Nimeni nu ştia însă că Ionatan plecase. De fiecare parte a trecătorii prin care voia Ionatan să treacă ca să ajungă la garnizoana filistenilor se afla câte un colţ de stâncă. Numele unuia era Boţeţ, iar al celuilalt era Seneh. Unul dintre ele se afla în partea de nord, spre Micmaş, iar celălalt în partea de sud, spre Gheva. Ionatan i-a zis tânărului care-i ducea armele:

– Vino să pătrundem până la garnizoana acestor necircumcişi! Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu-L împiedică pe Domnul să izbăvească fie prin mulţi, fie prin puţini.

– Fă tot ceea ce ai în gând, i-a răspuns cel ce-i ducea armele. Iată că sunt cu tine în ceea ce ai de gând să faci.

– Ne vom îndrepta spre bărbaţii aceia şi ne vom arăta lor, a spus Ionatan. Dacă ne vor zice să aşteptăm să se apropie ei de noi, atunci vom rămâne acolo unde suntem şi nu vom urca spre ei. 10 Dar dacă ne vor zice să urcăm la ei, atunci vom urca, căci acesta este pentru noi semnul că Domnul îi dă în mâinile noastre.

11 Aşadar, s-au arătat amândoi garnizoanei filistene, iar filistenii au zis: „Priviţi! Evreii ies din vizuinile în care s-au ascuns!“ 12 Bărbaţii din garnizoană au strigat către Ionatan şi către cel ce-i ducea armele, spunându-le: „Veniţi sus la noi şi vă vom arăta noi[a]!“ Atunci Ionatan i-a spus celui ce-i ducea armele: „Urcă-te după mine pentru că Domnul i-a dat în mâna lui Israel.“ 13 Ionatan s-a căţărat, folosindu-se de mâini şi de picioare, iar cel ce-i ducea armele îl urma. Filistenii cădeau înaintea lui Ionatan, iar cel ce-i ducea armele venea în urma lui şi-i omora. 14 În acest prim atac, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis aproape douăzeci de bărbaţi pe o întindere de o jumătate de iugăr[b] de pământ. 15 Groaza a cuprins întreaga oştire: pe cei din tabără, pe cei din câmpie, pe cei din garnizoană şi pe cei care ieşiseră să pustiască, iar pământul se cutremura. Groaza aceasta a fost trimisă de Dumnezeu. 16 Străjerii lui Saul, care se aflau în Ghiva lui Beniamin, s-au uitat şi au văzut oştirea împrăştiindu-se în toate părţile. 17 Atunci Saul le-a zis bărbaţilor care erau cu el: „Număraţi şi vedeţi cine a plecat din mijlocul nostru.“ Când au numărat, au văzut că Ionatan şi cel ce-i ducea armele lipseau. 18 Saul i-a zis lui Ahia: „Adu încoace Chivotul lui Dumnezeu!“ – pe atunci Chivotul lui Dumnezeu se afla la israeliţi.[c] 19 În timp ce Saul îi vorbea preotului, învălmăşeala din tabăra filistenilor a început să fie din ce în ce mai mare. Atunci Saul i-a zis preotului: „Retrage-ţi mâna!“

20 Apoi Saul şi oamenii lui s-au adunat şi au intrat în luptă unde au găsit o mare învălmăşeală deoarece filistenii se omorau între ei. 21 Chiar şi aceia dintre evrei care fuseseră înainte cu filistenii şi se duseseră împreună cu aceştia în tabăra lor s-au întors şi s-au alăturat israeliţilor care erau cu Saul şi Ionatan. 22 De asemenea, când toţi bărbaţii care se ascunseseră în regiunea muntoasă a lui Efraim au auzit că filistenii au fugit, au intrat şi ei în luptă urmărindu-i. 23 În acea zi, Domnul a izbăvit pe Israel, iar lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.

Viaţa lui Ionatan în primejdie

24 Bărbaţii lui Israel au fost sleiţi de puteri[d] în acea zi, deoarece Saul pusese un jurământ asupra lor, spunând: „Blestemat să fie bărbatul care va mânca ceva până seara, înainte de a mă răzbuna pe duşmanii mei.“ Astfel, nici unul dintre ei n-a gustat mâncare. 25 Întreaga oştire a intrat într-o pădure unde, pe jos, se afla miere. 26 Când au intrat în pădure, au văzut că mierea curgea din faguri, însă nimeni nu şi-a dus miere cu mâna la gură deoarece se temeau de blestem. 27 Ionatan însă nu auzise jurământul cu care legase tatăl său oştirea. De aceea el a întins capătul băţului care se afla în mâna lui şi l-a înmuiat în mierea din fagure. Şi-a dus miere cu mâna la gură şi ochii i s-au luminat[e]. 28 Atunci unul dintre bărbaţi i-a spus:

– Tatăl tău a pus oştirea sub un jurământ sever, spunând: „Blestemat să fie bărbatul care va mânca ceva în această zi.“ De aceea este istovită oştirea.

29 Atunci Ionatan a răspuns:

– Tatăl meu a pus ţara în primejdie. Priviţi cum mi s-au luminat ochii pentru că am gustat puţin din mierea aceasta! 30 Cât de bine ar fi fost dacă oamenii ar fi mâncat astăzi din prada pe care au luat-o de la duşmanii lor! N-ar fi fost înfrângerea filistenilor mai mare?

31 În acea zi, după ce i-au zdrobit pe filisteni de la Micmaş până la Aialon, oamenii erau foarte obosiţi. 32 S-au năpustit asupra prăzii, au luat oi, vite şi viţei, le-au tăiat pe pământ şi le-au mâncat carnea cu sânge cu tot. 33 Unii i-au spus însă lui Saul:

– Poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând carnea cu sânge cu tot.[f]

– Aţi arătat necredincioşie, a spus Saul. Acum, rostogoliţi până aici o piatră mare. 34 Daţi de veste printre oameni să-şi aducă fiecare boul sau oaia, să le taie aici şi apoi să le mănânce, ca să nu mai păcătuiască împotriva Domnului, mâncând carne cu sânge.

Astfel, în acea noapte, fiecare şi-a adus cu el boul şi l-a tăiat acolo. 35 Saul a zidit un altar Domnului; era prima dată când zidea un altar Domnului. 36 Apoi a zis:

– Haideţi să-i urmărim pe filisteni în timpul nopţii, să-i prădăm până în zori şi să nu lăsăm viu pe nici unul dintre ei.

– Fă tot ceea ce crezi că este bine, i-au răspuns ei.

Dar preotul a zis:

– Să ne apropiem aici de Dumnezeu.

37 Saul L-a întrebat pe Dumnezeu:

– Să-i urmăresc pe filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?

Însă, în acea zi, El nu i-a răspuns. 38 Atunci Saul a zis:

– Să vină aici toţi conducătorii oştirii ca să descoperim ce păcat a fost săvârşit astăzi. 39 Viu este Domnul, Care îl izbăveşte pe Israel, că şi dacă ar fi vorba despre fiul meu Ionatan, chiar şi el va trebui să moară.

Însă nimeni din popor nu i-a răspuns. 40 Saul a zis întregului Israel:

– Voi veţi sta într-o parte, iar eu împreună cu fiul meu Ionatan vom sta în partea cealaltă.

– Fă ceea ce crezi că este bine, i-a răspuns poporul.

41 Saul s-a rugat Domnului, Dumnezeul lui Israel:

– Arată-ne adevărul![g]

Sorţul a căzut pe Ionatan şi Saul, iar ceilalţi bărbaţi au scăpat. 42 Atunci Saul a zis:

– Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan.

Şi sorţul a căzut pe Ionatan. 43 Saul i-a zis lui Ionatan:

– Spune-mi ce ai făcut.

– Am gustat puţină miere cu capătul băţului pe care-l aveam în mână, i-a răspuns Ionatan. Iată-mă, sunt gata să mor!

44 – Dumnezeu să se poarte cu toată asprimea faţă de mine[h] dacă nu vei muri, Ionatane! a zis Saul.

45 Dar poporul i-a zis lui Saul:

– Chiar trebuie să moară Ionatan, cel care a adus această mare victorie pentru Israel? Nicidecum! Viu este Domnul că nici măcar un fir de păr nu va cădea la pământ din capul lui, deoarece cu ajutorul Domnului a adus el victoria în această zi.

Bărbaţii l-au salvat astfel pe Ionatan şi n-a fost ucis. 46 Saul a încetat să-i mai urmărească pe filisteni şi filistenii s-au retras în teritoriul lor.

Realizările şi familia lui Saul

47 După ce Saul a început să domnească peste Israel, el a luptat împotriva tuturor duşmanilor săi din toate părţile: împotriva moabiţilor, împotriva amoniţilor, împotriva edomiţilor, împotriva regilor[i] din Ţoba şi împotriva filistenilor; oriunde se ducea ieşea victorios[j]. 48 El a luptat vitejeşte şi i-a învins pe amalekiţi, eliberând Israelul de jefuitorii săi. 49 Fiii lui Saul erau Ionatan, Işvi şi Malchi-Şua. Fiica sa cea mare se numea Merab, cea mică se numea Mihal, 50 iar soţia lui se numea Ahinoam, fiica lui Ahimaaţ. Numele conducătorului oştirii lui era Abner, fiul lui Ner, unchiul lui Saul. 51 Chiş, tatăl lui Saul, şi Ner, tatăl lui Abner, erau fiii lui Abiel. 52 Cât timp a trăit Saul a existat un război înverşunat cu filistenii şi ori de câte ori Saul vedea un bărbat puternic sau curajos îl lua cu el.

Footnotes

  1. 1 Samuel 14:12 Sau: Veniţi sus la noi să vă dăm o lecţie!; lit.: veniţi sus la noi şi vă vom arăta / spune ceva
  2. 1 Samuel 14:14 Lit.: o jumătate de brazdă de un iugăr de pământ, adică jumătate din parcela de pământ care se putea lucra într-o zi cu o pereche de boi; aproximativ ¼ ha (2.500 mp); probabil aici este intenţionată numai o distanţă de 25 m din aria de ¼ ha (1 ha = 100 x 100m)
  3. 1 Samuel 14:18 TM; LXX: Adu încoace efodul! – În acea vreme el purta efodul înaintea israeliţilor
  4. 1 Samuel 14:24 Ebr.: au fost într-o mare strâmtorare, în ideea că deşi erau obosiţi şi flămânzi, ei nu puteau să mănânce, datorită jurământului lui Saul
  5. 1 Samuel 14:27 Sau: la gură şi s-a întremat; şi în v. 29
  6. 1 Samuel 14:33 Vezi Gen. 9:4; Lev. 17:11-12; Deut. 12:16, şi în v. 34
  7. 1 Samuel 14:41 TM; LXX: De ce nu i-ai răspuns robului tău astăzi? Dacă vina este a mea sau a fiului meu Ionatan, răspunde cu Urim, iar dacă vina este a bărbaţilor lui Israel, răspunde cu Tumim (pentru Urim şi Tumim, vezi nota de la Ex. 28:30)
  8. 1 Samuel 14:44 Formulă tipică de jurământ (Lit.: Aşa să-mi facă Dumnezeu şi chiar mai mult)
  9. 1 Samuel 14:47 TM; LXX, Q: regelui.
  10. 1 Samuel 14:47 LXX; TM: se purta rău cu ei

14 One day Jonathan son of Saul said to his young armor-bearer, “Come, let’s go over to the Philistine outpost on the other side.” But he did not tell his father.

Saul was staying(A) on the outskirts of Gibeah(B) under a pomegranate tree(C) in Migron.(D) With him were about six hundred men, among whom was Ahijah, who was wearing an ephod. He was a son of Ichabod’s(E) brother Ahitub(F) son of Phinehas, the son of Eli,(G) the Lord’s priest in Shiloh.(H) No one was aware that Jonathan had left.

On each side of the pass(I) that Jonathan intended to cross to reach the Philistine outpost was a cliff; one was called Bozez and the other Seneh. One cliff stood to the north toward Mikmash, the other to the south toward Geba.(J)

Jonathan said to his young armor-bearer, “Come, let’s go over to the outpost of those uncircumcised(K) men. Perhaps the Lord will act in our behalf. Nothing(L) can hinder the Lord from saving, whether by many(M) or by few.(N)

“Do all that you have in mind,” his armor-bearer said. “Go ahead; I am with you heart and soul.”

Jonathan said, “Come on, then; we will cross over toward them and let them see us. If they say to us, ‘Wait there until we come to you,’ we will stay where we are and not go up to them. 10 But if they say, ‘Come up to us,’ we will climb up, because that will be our sign(O) that the Lord has given them into our hands.(P)

11 So both of them showed themselves to the Philistine outpost. “Look!” said the Philistines. “The Hebrews(Q) are crawling out of the holes they were hiding(R) in.” 12 The men of the outpost shouted to Jonathan and his armor-bearer, “Come up to us and we’ll teach you a lesson.(S)

So Jonathan said to his armor-bearer, “Climb up after me; the Lord has given them into the hand(T) of Israel.”

13 Jonathan climbed up, using his hands and feet, with his armor-bearer right behind him. The Philistines fell before Jonathan, and his armor-bearer followed and killed behind him. 14 In that first attack Jonathan and his armor-bearer killed some twenty men in an area of about half an acre.

Israel Routs the Philistines

15 Then panic(U) struck the whole army—those in the camp and field, and those in the outposts and raiding(V) parties—and the ground shook. It was a panic sent by God.[a]

16 Saul’s lookouts(W) at Gibeah in Benjamin saw the army melting away in all directions. 17 Then Saul said to the men who were with him, “Muster the forces and see who has left us.” When they did, it was Jonathan and his armor-bearer who were not there.

18 Saul said to Ahijah, “Bring(X) the ark(Y) of God.” (At that time it was with the Israelites.)[b] 19 While Saul was talking to the priest, the tumult in the Philistine camp increased more and more. So Saul said to the priest,(Z) “Withdraw your hand.”

20 Then Saul and all his men assembled and went to the battle. They found the Philistines in total confusion, striking(AA) each other with their swords. 21 Those Hebrews who had previously been with the Philistines and had gone up with them to their camp went(AB) over to the Israelites who were with Saul and Jonathan. 22 When all the Israelites who had hidden(AC) in the hill country of Ephraim heard that the Philistines were on the run, they joined the battle in hot pursuit. 23 So on that day the Lord saved(AD) Israel, and the battle moved on beyond Beth Aven.(AE)

Jonathan Eats Honey

24 Now the Israelites were in distress that day, because Saul had bound the people under an oath,(AF) saying, “Cursed be anyone who eats food before evening comes, before I have avenged myself on my enemies!” So none of the troops tasted food.

25 The entire army entered the woods, and there was honey on the ground. 26 When they went into the woods, they saw the honey oozing out; yet no one put his hand to his mouth, because they feared the oath. 27 But Jonathan had not heard that his father had bound the people with the oath, so he reached out the end of the staff that was in his hand and dipped it into the honeycomb.(AG) He raised his hand to his mouth, and his eyes brightened.[c] 28 Then one of the soldiers told him, “Your father bound the army under a strict oath, saying, ‘Cursed be anyone who eats food today!’ That is why the men are faint.”

29 Jonathan said, “My father has made trouble(AH) for the country. See how my eyes brightened when I tasted a little of this honey. 30 How much better it would have been if the men had eaten today some of the plunder they took from their enemies. Would not the slaughter of the Philistines have been even greater?”

31 That day, after the Israelites had struck down the Philistines from Mikmash(AI) to Aijalon,(AJ) they were exhausted. 32 They pounced on the plunder(AK) and, taking sheep, cattle and calves, they butchered them on the ground and ate them, together with the blood.(AL) 33 Then someone said to Saul, “Look, the men are sinning against the Lord by eating meat that has blood(AM) in it.”

“You have broken faith,” he said. “Roll a large stone over here at once.” 34 Then he said, “Go out among the men and tell them, ‘Each of you bring me your cattle and sheep, and slaughter them here and eat them. Do not sin against the Lord by eating meat with blood still(AN) in it.’”

So everyone brought his ox that night and slaughtered it there. 35 Then Saul built an altar(AO) to the Lord; it was the first time he had done this.

36 Saul said, “Let us go down and pursue the Philistines by night and plunder them till dawn, and let us not leave one of them alive.”

“Do whatever seems best to you,” they replied.

But the priest said, “Let us inquire(AP) of God here.”

37 So Saul asked God, “Shall I go down and pursue the Philistines? Will you give them into Israel’s hand?” But God did not answer(AQ) him that day.

38 Saul therefore said, “Come here, all you who are leaders of the army, and let us find out what sin has been committed(AR) today. 39 As surely as the Lord who rescues Israel lives,(AS) even if the guilt lies with my son Jonathan,(AT) he must die.”(AU) But not one of them said a word.

40 Saul then said to all the Israelites, “You stand over there; I and Jonathan my son will stand over here.”

“Do what seems best to you,” they replied.

41 Then Saul prayed to the Lord, the God of Israel, “Why have you not answered your servant today? If the fault is in me or my son Jonathan, respond with Urim, but if the men of Israel are at fault,[d] respond with Thummim.” Jonathan and Saul were taken by lot, and the men were cleared. 42 Saul said, “Cast the lot(AV) between me and Jonathan my son.” And Jonathan was taken.

43 Then Saul said to Jonathan, “Tell me what you have done.”(AW)

So Jonathan told him, “I tasted a little honey(AX) with the end of my staff. And now I must die!”

44 Saul said, “May God deal with me, be it ever so severely,(AY) if you do not die, Jonathan.(AZ)

45 But the men said to Saul, “Should Jonathan die—he who has brought about this great deliverance in Israel? Never! As surely as the Lord lives, not a hair(BA) of his head will fall to the ground, for he did this today with God’s help.” So the men rescued(BB) Jonathan, and he was not put to death.

46 Then Saul stopped pursuing the Philistines, and they withdrew to their own land.

47 After Saul had assumed rule over Israel, he fought against their enemies on every side: Moab,(BC) the Ammonites,(BD) Edom,(BE) the kings[e] of Zobah,(BF) and the Philistines. Wherever he turned, he inflicted punishment on them.[f] 48 He fought valiantly and defeated the Amalekites,(BG) delivering Israel from the hands of those who had plundered them.

Saul’s Family

49 Saul’s sons were Jonathan, Ishvi and Malki-Shua.(BH) The name of his older daughter was Merab, and that of the younger was Michal.(BI) 50 His wife’s name was Ahinoam daughter of Ahimaaz. The name of the commander of Saul’s army was Abner(BJ) son of Ner, and Ner was Saul’s uncle.(BK) 51 Saul’s father Kish(BL) and Abner’s father Ner were sons of Abiel.

52 All the days of Saul there was bitter war with the Philistines, and whenever Saul saw a mighty or brave man, he took(BM) him into his service.

Footnotes

  1. 1 Samuel 14:15 Or a terrible panic
  2. 1 Samuel 14:18 Hebrew; Septuagint “Bring the ephod.” (At that time he wore the ephod before the Israelites.)
  3. 1 Samuel 14:27 Or his strength was renewed; similarly in verse 29
  4. 1 Samuel 14:41 Septuagint; Hebrew does not have “Why … at fault.
  5. 1 Samuel 14:47 Masoretic Text; Dead Sea Scrolls and Septuagint king
  6. 1 Samuel 14:47 Hebrew; Septuagint he was victorious