Profetul Ilie anunţă seceta

17 Ilie[a] tişbitul, din Tişba Ghiladului, i-a zis lui Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, Căruia Îi slujesc, că nu va fi nici rouă, nici ploaie în aceşti ani decât la cuvântul meu.“

Apoi, Domnul i-a vorbit lui Ilie astfel: „Pleacă de aici, du-te spre răsărit şi ascunde-te lângă uedul[b] Cherit, care se află la răsărit de Iordan! Vei bea apă din ued. Le-am poruncit corbilor să-ţi aducă de mâncare acolo“. El a făcut potrivit Cuvântului Domnului: s-a dus şi s-a aşezat lângă uedul Cherit, care se află la răsărit de Iordan. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi seara, iar apă bea din ued. După o vreme însă uedul a secat, pentru că nu mai plouase în ţară.

Ilie şi văduva din Sarepta

Atunci Cuvântul Domnului a venit la el şi i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta care aparţine de Sidon şi locuieşte acolo! I-am poruncit unei văduve de acolo să-ţi dea de mâncare.“ 10 El s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, a văzut o văduvă care strângea lemne. El a strigat-o şi i-a zis:

– Te rog, adu-mi puţină apă într-un vas ca să beau!

11 Ea a plecat să-i aducă apă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis:

– Te rog, adu-mi şi o bucată de pâine!

12 – Viu este Domnul, Dumnezeul tău, i-a răspuns ea, că nu am pâine, ci doar un pumn de făină într-un vas şi puţin ulei într-un urcior. Dar iată, strâng acum două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce acasă şi voi pregăti cu acestea pâine pentru mine şi pentru fiul meu ca să mâncăm; după aceea vom muri.

13 – Nu te teme, i-a zis Ilie; du-te şi fă precum ai spus. Dar mai întâi fă din ceea ce ai o bucată mică de pâine pentru mine şi adu-mi-o; după aceea vei face şi pentru tine şi pentru fiul tău, 14 căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Făina din vas nu se va consuma, iar uleiul din urcior nu se va termina până în ziua în care Domnul va da ploaie pe pământ.“

15 Ea s-a dus şi a făcut aşa cum i-a cerut Ilie. Şi astfel ea, Ilie şi familia ei au avut de mâncare în fiecare zi. 16 Făina din vas nu s-a consumat şi uleiul din urcior nu s-a terminat, potrivit Cuvântului Domnului rostit prin Ilie.

17 După aceea fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. S-a îmbolnăvit atât de grav, încât n-a mai rămas suflare în el. 18 Atunci ea i-a zis lui Ilie:

– Ce ai împotriva mea, om al lui Dumnezeu? Ai venit aici să-mi aminteşti păcatul meu şi să aduci moartea fiului meu?

19 – Dă-mi-l încoace pe fiul tău, i-a zis el.

L-a luat din braţele ei, l-a dus în odaia de sus unde locuia el şi l-a aşezat pe patul său. 20 Apoi a strigat către Domnul, spunând: „Doamne, Dumnezeul meu, de ce ai adus această nenorocire peste această văduvă la care locuiesc, făcând ca fiul ei să moară?“ 21 El s-a întins de trei ori peste copil şi a strigat către Domnul, zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, Te rog ca sufletul acestui copil să se întoarcă în el!“ 22 Domnul l-a ascultat pe Ilie; sufletul copilului s-a întors în el şi el a revenit la viaţă. 23 Ilie l-a luat pe copil, l-a coborât în casă din odaia de sus, i l-a dat mamei sale şi i-a zis:

– Iată, fiul tău trăieşte!

24 Femeia i-a zis lui Ilie:

– Acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu, iar Cuvântul Domnului pe care-l rosteşti este adevăr!

Footnotes

  1. 1 Regi 17:1 Ilie (ebr.: Eliahu) înseamnă Domnul (YHWH) este Dumnezeul meu, nume sugestiv pentru misiunea sa
  2. 1 Regi 17:3 Vezi nota de la 2:37, şi în vs. 4-7

Prorocul Ilie

17 Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu(A) este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al(B) cărui slujitor sunt, că în(C) anii aceştia nu(D) va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” Şi Cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” El a plecat şi a făcut după Cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu. Dar, după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.

Văduva din Sarepta

Atunci, Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta(E), care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” 10 Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.” 11 Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.” 12 Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.” 13 Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie cu untdelemnul şi făina aceea o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău. 14 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului’.” 15 Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme a avut ce să mănânce, ea şi familia ei, şi Ilie. 16 Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.

Învierea fiului văduvei

17 După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită încât n-a mai rămas suflare în el. 18 Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am(F) eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?” 19 El i-a răspuns: „Dă-mi încoace pe fiul tău.” Şi l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el şi l-a culcat pe patul lui. 20 Apoi a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?” 21 Şi s-a întins(G) de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne, Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!” 22 Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat. 23 Ilie a luat(H) copilul, l-a pogorât în casă din odaia de sus şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: „Iată, fiul tău este viu.” 24 Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc(I) acum că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”