Add parallel Print Page Options

Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi, şi munţii erau de aramă. La carul dintâi erau nişte cai roşii(A), la al doilea car, cai(B) negri, la al treilea car, cai albi(C) şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii. Am luat cuvântul şi am zis(D) îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?” Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia(E) sunt cele patru vânturi ale cerurilor, care ies din locul în care stăteau(F) înaintea Domnului întregului pământ.” Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte(G) şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi. Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat(H) pământul. El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia(I) Mea în ţara de la miazănoapte.” Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 10 „Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia şi Iedaia, şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon. 11 Să iei de la ei argint şi aur, să faci din ele o cunună(J) şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot. 12 Şi să-i spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Iată că un om(K), al cărui nume este Odrasla(L), va odrăsli din locul lui şi va zidi Templul Domnului. 13 Da, El va zidi(M) Templul Domnului, va purta podoabă(N) împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot(O) pe scaunul Lui de domnie şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi».’ 14 Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere-aminte(P) în Templul Domnului. 15 Cei ce sunt departe(Q) vor veni şi vor lucra la Templul Domnului, şi veţi şti(R) astfel că Domnul oştirilor m-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului, Dumnezeului vostru.”