Îndreptăţirea prin credinţă – exemplul lui Avraam

Şi atunci, ce vom spune că a câştigat strămoşul nostru Avraam? Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! Căci ce spune Scriptura? „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, şi acest lucru i s-a socotit dreptate.“[a] Plata unui om care lucrează nu este considerată ca un dar, ci ca un lucru care îi este datorat, însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptăţeşte pe cel neevlavios, credinţa îi este socotită dreptate. Tot aşa spune şi David când vorbeşte despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl socoteşte drept fără fapte:

„Ferice de cei ale căror nelegiuiri sunt iertate
    şi ale căror păcate sunt acoperite!
Ferice de omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina!“[b]

Aşadar, această fericire este doar pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem: „Lui Avraam credinţa i-a fost socotită dreptate.“ 10 Dar în ce împrejurări i-a fost socotită: când era circumcis sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Apoi a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptăţii pe care o primise prin credinţă, pe când era necircumcis, astfel încât el să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumcişi, pentru ca să li se socotească şi lor dreptatea aceasta, 12 cât şi tatăl celor circumcişi care nu doar că sunt circumcişi, dar urmează şi exemplul credinţei pe care a avut-o strămoşul nostru Avraam înainte de a fi circumcis.

13 Avraam sau sămânţa lui au primit promisiunea că vor moşteni lumea nu prin Lege, ci prin dreptatea care vine prin credinţă. 14 Căci dacă moştenitori ar fi cei ce sunt sub Lege, atunci credinţa n-ar mai însemna nimic, iar promisiunea ar fi fără valoare, 15 întrucât Legea aduce mânie. Unde nu există Lege, nu există nici abatere. 16 De aceea este prin credinţă: ca să poată fi prin har, aşa încât promisiunea să fie valabilă pentru toţi urmaşii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci şi pentru cei ce au credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17 aşa cum este scris: „Te-am făcut tatăl multor neamuri.“[c] El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morţii şi Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i-a fost spus: „Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi!“[d] 19 Şi el n-a slăbit în credinţă când a observat că trupul său era aproape de moarte – avea aproape o sută de ani – şi că pântecele Sarei era mort. 20 El n-a pus la îndoială promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă, slăvindu-L pe Dumnezeu 21 şi fiind sigur că Dumnezeu poate să facă ceea ce a promis. 22 De aceea credinţa i-a fost socotită dreptate. 23 Acum, „i-a fost socotită“ n-a fost scris doar pentru el, 24 ci şi pentru noi, cărora urmează să ne fie socotită, nouă, care credem în Cel Ce L-a înviat dintre cei morţi pe Isus, Domnul nostru, 25 Care a fost dat pentru păcatele noastre şi Care a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.

Footnotes

  1. Romani 4:3 Vezi Gen. 15:6; şi în vs. 10, 22
  2. Romani 4:8 Vezi Ps. 32:1-2
  3. Romani 4:17 Vezi Gen. 17:5
  4. Romani 4:18 Vezi Gen. 15:5