Add parallel Print Page Options

Mântuirea este aproape

10 Fraţilor, dorinţa inimii mele, şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că(A) ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu(B), au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi(C) şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos(D) este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. În adevăr, Moise scrie că omul(E) care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să(F) nu zici în inima ta: ‘Cine se va sui în cer?’ (Să pogoare adică pe Hristos din cer.) sau: ‘Cine se va pogorî în Adânc?’ (Să scoale adică pe Hristos din morţi.)” Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape(G) de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. Dacă(H) mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. 10 Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, 11 după cum zice Scriptura: „Oricine(I) crede în el nu va fi dat de ruşine”. 12 În adevăr, nu(J) este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi(K) Domn, care(L) este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. 13 Fiindcă(M) oricine va chema Numele(N) Domnului va fi mântuit.

Lucrul acesta a fost vestit

14 Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? 15 Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât(O) de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” 16 Dar nu(P) toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne(Q), cine a crezut propovăduirea noastră?” 17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. 18 Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin(R) tot pământul şi(S) cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”. 19 Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da, căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă(T) voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam(U) fără pricepere”. 20 Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost(V) găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”. 21 Pe când, despre Israel zice: „Toată(W) ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă”.