Add parallel Print Page Options

Psalmul 37

Un psalm al lui David

Nu(A) te mânia pe cei răi
şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul;
căci sunt cosiţi iute, ca(B) iarba,
şi se vestejesc ca verdeaţa.
Încrede-te în Domnul şi fă binele;
locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Domnul să-ţi fie desfătarea(C)
şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Încredinţează-ţi(D) soarta în mâna Domnului,
încrede-te în El, şi El va lucra,
El va(E) face să strălucească dreptatea ta ca lumina
şi dreptul tău ca soarele la amiază.
Taci(F) înaintea Domnului şi nădăjduieşte(G) în El.
Nu(H) te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui,
pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele.
Lasă mânia, părăseşte iuţimea;
nu(I) te supăra, căci supărarea duce numai la rău.
Fiindcă(J) cei răi vor fi nimiciţi,
iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni(K) ţara.
10 Încă(L) puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
te vei(M) uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei(N) blânzi moştenesc ţara
şi au belşug de pace.
12 Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit
şi(O) scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Domnul(P) râde de cel rău,
căci vede că-i vine şi lui ziua(Q).
14 Cei răi trag sabia şi îşi încordează arcul,
ca să doboare pe cel nenorocit şi sărac,
ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.
15 Dar sabia(R) lor intră în însăşi inima lor
şi li se sfărâmă arcurile.
16 Mai(S) mult face puţinul celui neprihănit,
decât belşugul multor răi.
17 Căci braţele(T) celui rău vor fi zdrobite,
dar Domnul sprijină pe cei neprihăniţi.
18 Domnul(U) cunoaşte zilele oamenilor cinstiţi
şi moştenirea lor ţine pe(V) vecie.
19 Ei nu rămân de ruşine în ziua nenorocirii,
ci au de ajuns în(W) zilele de foamete.
20 Dar cei răi pier
şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşuni:
pier, pier ca(X) fumul.
21 Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi,
dar cel neprihănit(Y) este milos şi dă.
22 Căci(Z) cei binecuvântaţi de Domnul stăpânesc ţara,
dar cei blestemaţi de El sunt(AA) nimiciţi.
23 Domnul(AB) întăreşte paşii omului
când Îi place calea lui;
24 dacă se(AC) întâmplă să cadă, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl apucă de mână.
25 Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit,
nici pe urmaşii lui cerşindu-şi(AD) pâinea.
26 Ci el totdeauna(AE) este milos şi dă cu împrumut,
şi urmaşii lui sunt binecuvântaţi.
27 Depărtează-te(AF) de rău, fă binele,
şi vei dăinui pe vecie.
28 Căci Domnul iubeşte(AG) dreptatea
şi nu părăseşte pe credincioşii Lui.
Totdeauna ei sunt sub paza Lui,
dar(AH) sămânţa celor răi este nimicită.
29 Cei(AI) neprihăniţi vor stăpâni ţara
şi vor locui în ea pe vecie.
30 Gura(AJ) celui neprihănit vesteşte înţelepciunea
şi limba lui trâmbiţează dreptatea.
31 Legea(AK) Dumnezeului său este în inima lui
şi nu i se clatină paşii.
32 Cel rău pândeşte(AL) pe cel neprihănit
şi caută să-l omoare.
33 Dar Domnul nu-l(AM) lasă în mâinile lui
şi nu-l osândeşte(AN) când vine la judecată.
34 Nădăjduieşte(AO) în Domnul, păzeşte calea Lui,
şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara:
vei vedea pe cei răi nimiciţi.
35 Am văzut(AP) pe cel rău în toată puterea lui;
se întindea ca un copac verde.
36 Dar când am trecut a doua oară, nu mai era(AQ) acolo;
l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.
37 Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug;
căci omul(AR) de pace are parte de moştenitori.
38 Dar(AS) cei răzvrătiţi sunt nimiciţi cu toţii,
sămânţa celor răi este prăpădită.
39 Scăparea(AT) celor neprihăniţi vine de la Domnul;
El este ocrotitorul lor la vremea necazului(AU).
40 Domnul îi(AV) ajută şi-i izbăveşte;
îi izbăveşte de cei răi şi-i scapă,
pentru că(AW) se încred în El.