Add parallel Print Page Options

Închinarea la idoli

25 Israel locuia în Sitim(A) şi poporul(B) a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit(C) poporul la jertfele(D) dumnezeilor lor, şi poporul a mâncat şi s-a închinat(E) până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a(F) aprins de mânie împotriva lui Israel. Domnul a zis lui Moise: „Strânge(G) pe toate căpeteniile poporului şi spânzură pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă(H) a Domnului.” Moise a zis judecătorilor(I) lui Israel: „Fiecare(J) din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor.” Şi iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau(K) la uşa cortului întâlnirii. La vederea acestui(L) lucru, Fineas, fiul(M) lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea. Şi a încetat astfel urgia(N) care izbucnise printre copiii lui Israel. Douăzeci şi patru de mii au murit(O) loviţi de urgia aceea. 10 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 11 „Fineas(P), fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor, şi n-am nimicit, în mânia(Q) Mea, pe copiii lui Israel. 12 De aceea să spui că închei(R) cu el un legământ de pace. 13 Acesta va fi pentru el şi pentru sămânţa(S) lui după el legământul unei preoţii(T) veşnice, pentru că a fost plin de râvnă(U) pentru Dumnezeul lui şi a făcut ispăşire(V) pentru copiii lui Israel.” 14 Bărbatul acela din Israel care a fost ucis împreună cu madianita se numea Zimri, fiul lui Salu; el era căpetenia unei case părinteşti a simeoniţilor. 15 Femeia care a fost ucisă se numea Cozbi, fata lui Ţur(W), căpetenia seminţiilor ieşite dintr-o casă părintească din Madian.

Omorârea madianiţilor

16 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 17 „Priviţi-i pe(X) madianiţi ca vrăjmaşi şi ucideţi-i, 18 căci şi ei vi s-au arătat vrăjmaşi, amăgindu-vă prin vicleşugurile(Y) lor, în fapta lui Peor şi în fapta Cozbiei, fata unei căpetenii a lui Madian, sora lor, ucisă în ziua urgiei care a avut loc cu prilejul faptei lui Peor.”