Add parallel Print Page Options

50 Iată cuvântul rostit de Domnul asupra(A) Babilonului, asupra ţării haldeenilor, prin prorocul Ieremia: „Daţi de ştire printre neamuri, daţi de veste şi înălţaţi un steag! Vestiţi, n-ascundeţi nimic! Spuneţi: ‘Babilonul este luat! Bel(B) este acoperit de ruşine, Merodac este zdrobit! Idolii(C) lui sunt acoperiţi de ruşine, idolii lui sunt sfărâmaţi!’ Căci împotriva lui se suie un neam(D) de la(E) miazănoapte, care-i va preface ţara într-o pustie şi nu va mai fi locuită; atât oamenii, cât şi dobitoacele fug şi se duc. În zilele acelea, în vremurile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel şi copiii lui Iuda(F) se vor întoarce împreună; vor merge(G) plângând şi vor căuta(H) pe Domnul, Dumnezeul lor. Vor întreba de drumul Sionului, îşi vor întoarce privirile spre el şi vor zice: ‘Veniţi să ne alipim de Domnul printr-un legământ(I) veşnic care să nu fie uitat niciodată!’ Poporul Meu era o turmă de oi(J) pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere(K) munţii; treceau de pe munţi pe dealuri, uitându-şi staulul. Toţi cei ce-i găseau îi mâncau(L) şi vrăjmaşii lor(M) ziceau: ‘Noi nu(N) suntem vinovaţi, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locaşul neprihănirii(O), împotriva Domnului, Nădejdea(P) părinţilor lor.’ Fugiţi(Q) din Babilon, ieşiţi din ţara haldeenilor, şi mergeţi ca nişte ţapi în fruntea turmei! Căci iată(R) că voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; se vor înşirui(S) în şiruri de bătaie împotriva lui şi vor pune stăpânire pe el; săgeţile lui sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile(T) goale. 10 Astfel va fi dată pradă jafului Haldeea, şi toţi(U) cei ce o vor jefui se vor sătura de jaf, zice Domnul. 11 Căci voi v-aţi bucurat(V) şi v-aţi veselit când Mi-aţi jefuit moştenirea Mea! Da, săreaţi ca o juncană(W) în iarbă, nechezaţi ca nişte armăsari focoşi! 12 Mama voastră este acoperită de ruşine, cea care v-a născut roşeşte de ruşine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pământ uscat şi fără apă! 13 Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită şi va fi(X) o pustietate. Toţi(Y) cei ce vor trece pe lângă Babilon se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui. 14 Înşiruiţi-vă(Z) de bătaie împrejurul Babilonului voi, toţi(AA) arcaşii! Trageţi împotriva lui, nu faceţi economie de săgeţi! Căci a păcătuit împotriva Domnului. 15 Scoateţi din toate părţile un strigăt de război împotriva lui! El întinde(AB) mâinile; temeliile i se prăbuşesc; zidurile(AC) i se surpă. Căci este răzbunarea(AD) Domnului. Răzbunaţi-vă pe el! Faceţi-i cum(AE) a făcut şi el! 16 Nimiciţi cu desăvârşire din Babilon pe cel ce seamănă şi pe cel ce mânuieşte secera la vremea secerişului! Înaintea sabiei nimicitorului, fiecare(AF) să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre ţara lui. 17 Israel este o oaie rătăcită(AG) pe care au gonit-o(AH) leii; împăratul(AI) Asiriei a mâncat-o cel dintâi şi acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadneţar(AJ), împăratul Babilonului.” 18 De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi ţara lui cum am pedepsit pe împăratul Asiriei. 19 Voi aduce înapoi(AK) pe Israel în păşunea lui; va paşte pe Carmel şi pe Basan şi îşi va potoli foamea pe muntele lui Efraim şi în Galaad. 20 În zilele acelea, în vremea aceea, zice Domnul, se va căuta nelegiuirea(AL) lui Israel, şi nu va mai fi şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi, căci voi ierta rămăşiţa(AM) pe care o voi lăsa. 21 Suie-te împotriva ţării de două ori răzvrătită(AN), împotriva locuitorilor ei şi pedepseşte-i! Urmăreşte-i, măcelăreşte-i, nimiceşte-i, zice Domnul, şi împlineşte în totul poruncile(AO) Mele! 22 Strigăte de război(AP) răsună în ţară şi prăpădul este mare. 23 Cum s-a rupt şi s-a sfărâmat ciocanul(AQ) întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor! 24 Ţi-am întins o cursă, şi ai fost prins, Babilonule, fără(AR) să te aştepţi. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului. 25 Domnul Şi-a deschis casa de arme şi a scos din ea armele(AS) mâniei Lui, căci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeul oştirilor, în ţara haldeenilor. 26 Pătrundeţi din toate părţile în Babilon, deschideţi-i grânarele, faceţi-le nişte mormane ca nişte grămezi de snopi şi nimiciţi-le. Nimic să nu mai rămână din el! 27 Ucideţi-i toţi taurii(AT) şi înjunghiaţi-i! Vai de ei! Căci le-a venit ziua, vremea pedepsirii(AU) lor! 28 Ascultaţi strigătele fugarilor, ale celor ce scapă din ţara Babilonului, ca să vestească(AV) în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său! 29 Chemaţi împotriva Babilonului pe arcaşi, voi toţi(AW) care încordaţi arcul! Tăbărâţi în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiţi-i(AX) după faptele lui, faceţi-i întocmai cum a făcut şi el! Căci(AY) s-a semeţit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel! 30 De aceea(AZ), tinerii lui vor cădea pe uliţe şi toţi oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul. 31 Iată, am necaz pe tine, îngâmfatule, zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, căci ţi-a sosit ziua(BA), vremea pedepsirii tale! 32 Îngâmfatul acela se va poticni şi va cădea şi nimeni nu-l va ridica, voi pune(BB) foc cetăţilor lui, şi-i va mistui toate împrejurimile.” 33 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Copiii lui Israel şi copiii lui Iuda sunt apăsaţi împreună; toţi cei ce i-au dus robi îi opresc şi nu vor să le dea drumul. 34 Dar(BC) puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume(BD) este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure. 35 Sabia împotriva haldeenilor, zice Domnul, împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor(BE) şi înţelepţilor(BF) lui! 36 Sabia împotriva prorocilor minciunii(BG), ca să ajungă ca nişte oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămână încremeniţi! 37 Sabia împotriva cailor şi carelor lui, împotriva oamenilor(BH) de tot felul care sunt în mijlocul lui, ca să ajungă(BI) ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jefuite! 38 Seceta(BJ) peste apele lui, ca să sece! Căci este o ţară de idoli(BK) şi au înnebunit cu idolii lor. 39 De aceea(BL), fiarele pustiei se vor aşeza acolo împreună cu şacalii şi struţii vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veşnic va rămâne nelocuit(BM). 40 Ca(BN) şi Sodoma şi Gomora şi cetăţile vecine pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, aşa nu va mai fi locuit nici el şi nimeni nu se va mai aşeza acolo. – 41 Iată(BO), vine un popor de la miazănoapte şi un neam mare şi nişte împăraţi puternici se ridică de la marginile pământului. 42 Poartă(BP) arc şi suliţă, sunt(BQ) necruţători şi fără milă; glasul(BR) le mugeşte ca marea; sunt călări pe cai, ca un om gata de luptă împotriva ta, fiica Babilonului! 43 Împăratul Babilonului aude vestea, mâinile i se slăbesc şi îl apucă groaza(BS), ca durerea pe o femeie care naşte… 44 Iată, vrăjmaşul(BT) se suie ca un leu de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinţei tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo şi voi pune peste ei pe acela pe care l-am ales. Căci cine(BU) este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Şi care căpetenie Îmi va sta împotrivă?” 45 De aceea, ascultaţi hotărârea(BV) pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului şi planurile pe care le-a făcut El împotriva ţării haldeenilor: „Cu adevărat, îi vor târî ca pe nişte oi slabe, cu adevărat, le vor pustii locuinţa. 46 De strigătul(BW) luării Babilonului se cutremură pământul şi se aude un strigăt de durere printre neamuri.”