Jugul Babilonului

27 Acesta este Cuvântul pe care Ieremia l-a primit din partea Domnului la începutul domniei lui Zedechia[a], fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Fă-ţi un jug şi nişte legături, mi-a zis Domnul, şi pune-ţi-le pe gât. Apoi trimite cuvânt[b] regelui Edomului, regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tirului şi regelui Sidonului, prin mesagerii care au venit în Ierusalim la Zedechia, regele lui Iuda, şi însărcinează-i să spună stăpânilor lor din partea Domnului Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, astfel: «Eu am făcut pământul, oamenii şi animalele care sunt pe faţa pământului, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi îl dau oricui Îmi place. Acum, am dat toate aceste ţări în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, slujitorul Meu; chiar şi fiarele câmpului i le-am dat ca să-i fie supuse. Toate neamurile îi vor fi supuse lui, fiului său şi nepotului său până va veni şi timpul ţării lui. Atunci multe neamuri şi împăraţi puternici o vor supune.

Dar dacă vreun neam sau vreun regat nu-i va sluji lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, sau nu-şi va pleca gâtul sub jugul împăratului, atunci voi pedepsi neamul acela cu sabie, cu foamete şi cu molimă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui. De aceea, să nu ascultaţi de profeţii voştri, de ghicitorii voştri, de visătorii voştri, de cei ce cheamă morţii şi de vrăjitorii voştri care vă spun că nu veţi sluji împăratului Babilonului, 10 căci ei vă profeţesc minciuni, ca să fiţi duşi departe din ţara voastră. Eu vă voi izgoni şi veţi pieri. 11 Dar pe poporul care îşi va pleca gâtul sub jugul împăratului Babilonului şi care-i va sluji, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca să o cultive şi să locuiască în ea.»“

12 „Am spus aceleaşi cuvinte şi lui Zedechia, regele lui Iuda: «Plecaţi-vă gâtul sub jugul împăratului Babilonului şi slujiţi-i lui şi poporului lui ca să trăiţi. 13 Pentru ce să muriţi, tu şi poporul acesta, de sabie, de foamete şi de molimă, cum a spus Domnul cu privire la orice neam care nu-i va sluji împăratului Babilonului? 14 Nu ascultaţi cuvintele profeţilor care vă spun că nu veţi sluji împăratului Babilonului, căci ei vă profeţesc minciuni. 15 Nu Eu i-am trimis, zice Domnul, ci ei profeţesc minciuni în Numele Meu. De aceea vă voi izgoni şi veţi pieri, voi şi profeţii care vă profeţesc.»

16 Am vorbit şi preoţilor şi întregului popor astfel: «Nu ascultaţi cuvintele profeţilor, zice Domnul, care vă spun: ‘Iată, uneltele Casei Domnului vor fi aduse foarte curând din Babilon!’, căci ei vă profeţesc minciuni. 17 Nu-i ascultaţi, ci slujiţi-i împăratului Babilonului ca să trăiţi. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină? 18 Dacă ei sunt cu adevărat profeţi şi dacă este în ei Cuvântul Domnului, atunci să mijlocească la Domnul Oştirilor ca uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda şi în Ierusalim să nu fie duse în Babilon. 19 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor cu privire la stâlpi, la ‘mare’[c], la piedestale şi la celelalte unelte care au mai rămas în cetatea aceasta 20 şi care n-au fost luate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, când i-a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin[d], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda şi pe toţi nobilii lui Iuda şi ai Ierusalimului; 21 aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda şi în Ierusalim: 22 ‘Ele vor fi duse în Babilon şi vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi şi le voi pune în locul acesta.’»“

Footnotes

  1. Ieremia 27:1 Câteva mss TM, Siriacă (vezi şi Ier. 27:3, 12; 28:1); cele mai multe mss TM: Iehoiachim; cele mai multe mss LXX nu conţin acest verset
  2. Ieremia 27:3 TM: trimite-le
  3. Ieremia 27:19 Lavoarul
  4. Ieremia 27:20 Ebr.: Ieconia, o variantă a lui Iehoiachin