Add parallel Print Page Options

Pavel înaintea lui Agripa

26 Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel: „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei, căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă(A) a religiei noastre. Şi(B) acum sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei(C) pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece(D) seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi(E) şi noapte. Pentru această nădejde(F), împărate, sunt pârât eu de iudei! Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii? Şi(G) eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, 10 şi aşa(H) am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la(I) preoţii cei mai de seamă şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. 11 I-am pedepsit adesea în toate sinagogile(J) şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine. 12 În(K) acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă. 13 Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui. 14 Am căzut cu toţii la pământ, şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ‘Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş’. 15 ‘Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ‘Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. 16 Dar scoală-te şi stai în picioare, căci M-am arătat ţie ca(L) să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. 17 Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la(M) care te trimit, 18 ca să(N) le deschizi ochii, să(O)se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu şi să(P) primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea(Q) împreună cu cei(R) sfinţiţi.’ 19 De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti. 20 Ci am(S) propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte(T) vrednice de pocăinţa lor. 21 Iată de ce au pus iudeii(U) mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. 22 Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce(V) au spus prorocii şi Moise(W) că are să se întâmple, 23 şi anume că(X) Hristosul trebuie să pătimească şi că(Y), după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va(Z) vesti lumină norodului şi neamurilor.” 24 Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti(AA) nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” 25 „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite. 26 Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ! 27 Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.” 28 Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” 29 „Fie curând(AB), fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

Nevinovăţia lui Pavel recunoscută

30 Împăratul, dregătorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au sculat. 31 Şi când au plecat, ziceau(AC) unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare”. 32 Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă(AD) n-ar fi cerut să fie judecat de cezar”.