Add parallel Print Page Options

Sabatul

35 Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel şi le-a zis: „Iată(A) lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceţi: ‘Şase(B) zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. Să n-aprindeţi(C) foc în niciuna din locuinţele voastre în ziua Sabatului’.”

Daruri pentru facerea cortului

Moise a vorbit întregii adunări a copiilor lui Israel şi a zis: „Iată(D) ce a poruncit Domnul. Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. Fiecare(E) să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint şi aramă; materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, din in subţire şi păr de capră; piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm, untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii(F) pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare; pietre de onix şi alte pietre pentru împodobirea efodului şi a pieptarului. 10 Toţi(G) cei iscusiţi dintre voi să vină şi să facă tot ce a poruncit Domnul: 11 locaşul(H), cortul şi acoperişul lui, copcile, scândurile, drugii, stâlpii şi picioarele lui; 12 chivotul(I) şi drugii lui, capacul ispăşirii şi perdeaua dinăuntru pentru acoperirea chivotului; 13 masa(J) şi drugii ei, cu toate uneltele ei, şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; 14 sfeşnicul(K) cu uneltele lui, candelele lui şi(L) untdelemnul pentru sfeşnic; 15 altarul(M) pentru tămâie şi drugii lui, untdelemnul pentru ungere şi tămâia(N) mirositoare, şi perdeaua uşii de afară, de la intrarea cortului; 16 altarul(O) pentru arderile-de-tot, grătarul lui de aramă, drugii lui şi toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui, 17 pânzele(P) curţii, stâlpii ei, picioarele ei şi perdeaua de la poarta curţii; 18 ţăruşii cortului, ţăruşii curţii şi funiile lor; 19 veşmintele(Q) preoţeşti pentru slujba Sfântului Locaş, veşmintele sfinte ale preotului Aaron şi veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti.” 20 Toată adunarea copiilor lui Israel a ieşit dinaintea lui Moise. 21 Toţi cei cu tragere(R) de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui şi pentru veşmintele sfinte. 22 Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur, pe care-l închinase Domnului. 23 Toţi(S) cei ce aveau stofe (materii) vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, din in subţire şi păr de capră, piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare le-au adus. 24 Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă au adus prinosul Domnului. Toţi cei ce aveau lemn de salcâm bun pentru lucrările rânduite pentru slujbă l-au adus. 25 Toate femeile(T) iscusite au tors cu mâinile lor şi au adus lucrul lor, şi anume: tort vopsit în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi din in subţire. 26 Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de capră. 27 Fruntaşii(U) poporului au adus pietre de onix şi alte pietre pentru efod şi pieptar; 28 mirodenii(V) şi untdelemn, pentru sfeşnic, pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare. 29 Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea(W) inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise au adus Domnului daruri de bunăvoie.

Chemarea meşterilor

30 Moise a zis copiilor lui Israel: „Să ştiţi că Domnul(X) a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. 31 L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări. 32 I-a dat putere să născocească planuri, să lucreze în aur, în argint şi în aramă, 33 să sape în pietre şi să le lege, să lucreze lemnul cu meşteşug şi să facă tot felul de lucrări meşteşugite. 34 I-a dat şi darul să înveţe pe alţii, atât lui, cât şi lui Oholiab(Y), fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. 35 I-a umplut(Z) cu pricepere, ca să facă toate lucrările de săpătură în piatră, de cioplitură meşteşugită, de lucrat la gherghef şi de ţesut materii vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu şi din in subţire, să facă tot felul de lucrări şi născociri de planuri.”