Apocalipsa 16

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

16 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor^(A) şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei^(B) lui Dumnezeu!” ² Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe^(C) pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit^(D) pe oamenii care^(E) aveau semnul fiarei şi care^(F) se închinau icoanei ei. ³ Al doilea a vărsat potirul lui în^(G) mare. Şi marea s-a^(H) făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi^(I) a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. ⁴ Al treilea a vărsat potirul lui în^(J) râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au^(K) făcut sânge. ⁵ Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept^(L) eşti Tu, Doamne, care^(M) eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. ⁶ Fiindcă aceştia au^(N) vărsat sângele sfinţilor^(O) şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge^(P). Şi sunt vrednici.” ⁷ Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne^(Q) Dumnezeule, Atotputernice, adevărate^(R) şi drepte sunt judecăţile Tale!” ⁸ Al patrulea a vărsat potirul lui peste^(S) soare. Şi^(T) soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. ⁹ Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au^(U) hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi^(V) nu s-au pocăit ca să-I^(W) dea slavă. ¹⁰ Al cincilea a vărsat potirul lui peste^(X) scaunul de domnie al fiarei. Şi^(Y) împărăţia fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii îşi^(Z) muşcau limbile de durere. ¹¹ Şi au^(AA) hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor^(AB) lor rele şi^(AC) nu s-au pocăit de faptele lor. ¹² Al şaselea a vărsat potirul lui peste^(AD) râul cel mare, Eufrat. Şi^(AE) apa lui a secat, ca^(AF) să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din Răsărit. ¹³ Apoi am văzut ieşind din gura balaurului^(AG) şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos^(AH) trei duhuri necurate^(AI), care semănau cu nişte broaşte. ¹⁴ Acestea sunt^(AJ) duhuri de draci, care fac^(AK) semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg^(AL), ca să-i strângă pentru războiul^(AM) zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. ¹⁵ „Iată^(AN), Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca^(AO) să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” ¹⁶ Duhurile^(AP) cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon. ¹⁷ Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a^(AQ) isprăvit!” ¹⁸ Şi au urmat^(AR) fulgere, glasuri, tunete şi s-a^(AS) făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum^(AT), de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. ¹⁹ Cetatea^(AU) cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a^(AV) adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i^(AW) dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. ²⁰ Toate^(AX) ostroavele au fugit şi munţii nu s-au mai găsit. ²¹ O^(AY) grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii^(AZ) au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei^(BA) grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.